A intrat cu motocicleta într-un parapet

Data:

În după-amiaza de 7 aprilie a avut loc un accident rutier în zona barajului din oraşul Bicaz. Evenimentul s-a petrecut în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un localnic în vârstă de 50 de ani conducea o motocicletă pe DN 15, dinspre Poiana Teiului către casă şi, într-o curbă, din cauza vitezei, a pierdut controlul direcţiei şi s-a izbit în parapetul de pe partea dreaptă a sensului de mers. Motociclistul s-a ales cu mai multe leziuni în urma impactului. El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital. Bărbatul nu consumase alcool. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Din cauza accidentului, în zonă s-a circulat alternativ pe un sens aproximativ o jumătate de oră.

Tot duminică după-amiază, alt eveniment rutier a avut loc pe strada Dimitrie Leonida din municipiul Piatra-Neamţ. Un localnic de 74 de ani mergea cu maşina dinspre Bicaz către casă şi, la intersecţia cu strada Lămâiţei, nu a acordat prioritate autovehiculelor care veneau din sens opus, intrând în coliziune cu doua maşini. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 70 de ani, pasageră în primul autoturism.

De asemenea, ieri dimineaţă, o autoutilitară încărcată cu termopane (de la firma „ADF“) a ajuns pe latul drumului dintre Turtureşti şi Girov după ce şoferul a pierdut controlul volanului iar maşina a intrat în şanţul de pe partea dreaptă a sensului de mers. Puntea spate a camionetei a rămas pe acostament. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. În urma accidentului, traficul rutier în zonă a fost blocat o oră jumate. Şi ieri după-amiază, la Dumbrava (Timişeşti), o femeie de 32 de ani a intrat cu maşina într-un autocamion. La locul evenimentului au intervenit pompierii târgnemţeni cu descarcerarea şi o ambulanţă. Şoferiţa a primit îngrijiri medicale, refuzând transportul la spital. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Violenţa în şcoli escaladează

În primele două luni ale acestui an şcolar, în...

Muniţii neexplodate găsite în pădure

Marţi, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de...

Intreruperi Neamt 29.10.2026

Intreruperi Neamt 28.10.2026