13.9 C
Piatra Neamț
luni, aprilie 28, 2025
AcasăAdministratieA început distribuirea produselor alimentare pentru pietreni

A început distribuirea produselor alimentare pentru pietreni

Date:

Casa Judeţeană de Pensii a primit undă verde pentru distribuirea altor 40 de bilete în staţiunile balneare în staţiunile Amara, Buziaş, Covasna, Pucioasa, 1Mai – Oradea şi Nicolina, cu condiţia ca doritorii să fie dispuşi să plece la tratament în această săptămână.

„Ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va putea face numai după informarea telefonică, pe baza unei programări, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00. Informaţii privind bilete de tratament pot fi solicitate la numărul de telefon 0233-211353“, se arată într-un comunicat de presă al Casei Judeţene de Pensii.

Totodată, conducerea Casei de Pensii face un apel către vârstnicii care au depus cereri, însă au solicitat ca plecarea în staţiuni să se facă într-una dintre seriile balneare care au fost anulate (15 martie – 15 iunie), să depună alte cereri dacă doresc să mai meargă în staţiuni:

„Având în vedere cererile depuse pentru acordarea de bilete doar pentru perioade de tratament balnear cuprinse în intervalul 15 martie – 15 iunie 2020 – solicitări ce nu au fost valorificate datorită interdicţiilor din perioada starii de urgenţă/alertă, este necesar ca persoanele interesate să revină cu o nouă solicitare prin care să îşi exprime opţiunile privind perioada solicitată şi staţiunile de tratament balnear – conform afectiunii.

Precizăm că pentru solicitările de acordare a biletelor de tratament balnear pentru perioade cuprinse după data de 15 iunie 2020 nu este necesară depunerea unei noi cereri. Pentru evitarea aglomeraţiei – având în vedere condiţiile de siguranţă medicală impuse de prevenirea răspândirii Covid-19, recomandam ca aceste cereri sa fie transmise prin poştă (letrică) sau poştă electronică, la una din cele două adrese de e-mail: silvia.panaite@cnpp.ro sau vlad.careja@cnpp.ro“.

La depunerea unei noi cereri pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, pensionarul nu mai este obligat sa depuna copia actului de identitate si talonul de pensie.

Până la această dată, în Neamţ sunt depuse 4.592 de cereri de tratament balnear pentru anul 2020.

Următoarele serii de tratament balnear vor începe pe 26 iulie, 11 august şi 27 august. La toamnă, seriile de tratament încep pe 12 şi 28 septembrie, 14 şi 30 octombrie, respectiv pe 15 noiembrie. Ultima serie a anului 2020 începe chiar de Ziua Naţională – 1 decembrie. (Liviu ILIE)

Ultimele știri 🗞

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.