A incendiat două maşini ca să se răzbune pe fostul soţ

Data:

O femeie în vârstă de 45 de ani, din municipiul Piatra-Neamţ, este căutată de poliţişti după ce, ieri dimineaţă, a incendiat maşina fosului soţ (49 de ani) parcată în spatele unui bloc de pe Bulavardul Traian, iar flăcările s-au extins la o altă maşină aflată în parcare. Incidentul a avut loc la ora 5.

Primele cercetări arată că femeia a folosit nişte cârpe îmbibate în combustibil şi a pus foc la un Mercedes (înmatriculat NT-09-NAT), iar incendiul a cuprind şi un SUV Lexus aflat în spate. În zonă au intervenit pompierii, poliţiştii şi un tehincian criminalist.

Când au ajuns forţele cele două autoturisme erau cuprinse de flăcări, iar incendiul ameninţa să ajungă la încă un vehicul.

Oamenii legii au blocat traficul rutier, au securizat perimetrul şi au îndepărtat curioşii, permiţându-le pompierilor să-şi facă treaba. Vehiculele s-au făcut scrum. Din fericire, nimeni nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Meniurile pacienţilor din spitalul nemţean, sub lupa nemţenilor de pe reţelele sociale

După zeci de ani în care Spitalul Judeţean Neamţ...

Amendat cu 20.000 de euro pentru ţigări de contrabandă

Poliţiştii Secţiei Rurale Ştefan cel Mare au oprit pentru...

S-a răsturnat în şanţ

În seara de 12 mai, pe la ora 20,...