A căzut cu maşina aproape 100 de metri

Data:

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Hangu, a suferit mai multe leziuni după ce, în seara de 19 ianuarie, a căzut cu maşina într-o râpă. Accidentul s-a petrecut la ora 18, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Omul conducea un autoturism pe DN 15, dinspre satul Petru Vodă către Chiriţeni, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, s-a izbit într-un parapet metalic, după care a ieşit de pe drum şi a ajuns într-o râpă, la o diferenţă de nivel de aproape 100 de metri faţă de partea carosabilă. El a sunat la 112 cerând ajutor. Când oamenii legii l-au apelat înapoi, bărbatul nu a mai răspuns la telefon. Pentru că nu se ştia exact unde a avut loc evenimentul, poliţiştii şi pompierii au patrulat o zonă foarte mare până au dat de maşină. Şoferul blocat între fiare, a fost scos de militari şi apoi dus cu targa până la SMURD-ul care aştepta pe şosea. Conducătorul auto, care nu băuse alcool, a fost transportat la Spitalul Orăşenesc Bicaz. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Tot vineri seară, la ora 19.20, alt accident s-a petrecut pe DN 15, în Podoleni. Un bărbat de 45 de ani, din Borleşti, conducea o maşină şi a dat peste un tânăr de 19 ani, din Costişa, care mergea pe partea carosabilă. Pietonul avea îmbibaţia alcoolică de 1,46 miligrame/litru şi a ajuns la spital.

În acest context, Inspectoratul Judeţean de Poliţie transmite următoarele recomandări: „Nu plecaţi la drum fără a avea vehiculul echipat cores-punzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă; circulaţi cu prudenţă sporită, pentru a putea evita obstacolele; păstraţi în mers o distanţă corespunzătoare între autovehicule; adaptaţi în permanenţă viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere; utilizaţi în mod corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic; pe timpul deplasării, adoptaţi o conduită preventivă pentru a vă proteja de implicarea în accidente; nu uitaţi să vă puneţi centura de siguranţă; respectaţi res-tricţiile de viteză care sunt stabilite prin indicatoare de restricţie şi avertizare!“.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...

Incendiu violent în Rediu

Din cauza unui scurtcircuit apărut la un conductor electric...