„Arborele iubirii“: Activităţi filantropice în şcolile din Roman

Data:

Elevii gimnaziilor şi liceelor din Roman vor fi angrenaţi, sub îndrumarea cadrelor didactice şi a preoţilor din parohiile munici-piului, într-o serie de activităţi filantropice în cadrul unui proiect intitulat „Arborele iubirii“.

O primă întâlnire pe această temă a fost găzduită de Liceul Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec“, fiind invitaţi să participe toţi directorii instituţiilor de învăţământ. Întrevederea a fost prezidată de profesoara Maria Ghiniţă, inspector pentru programe în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Cu această ocazie au fost creionate principalele repere de implementare a proiectului educaţional amintit, ce se va derula cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Acordul de principiu pentru realizarea proiectului a fost unanim din partea tuturor directorilor, urmând ca pe parcursul unor întâlniri ulterioare cu profesorii de religie din Roman să se stabilească detaliile implementării acestuia.

În deschiderea şedinţei a luat cuvântul părintele Dragoş Munteanu, care a mulţumit tuturor pentru implicarea în activitatea din Duminica Ortodoxiei, prezentând totodată finalităţile educaţionale şi filantropice ale evenimentului evocat. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Maşină avariată de tencuiala unei clădiri

Mai multe bucăţi bucăţi de tencuială desprinse de pe...

Dispărută de 13 ani

Maria Anghel, în vârstă de 68 de ani, din...