Şapte incendii într-o singură zi

Data:

Cele trei ceasuri rele de marţi s-au transformat într-o zi întreagă de nenorociri pentru câţiva nemţeni ce s-au trezit cu locuinţele în flăcări. Primul anunţat, la 13.47, a fost la o locuinţă din comuna Gârcina. La locul indicat s-au deplasat nouă subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Ardeau un perete din lemn, pe o suprafaţă de aproximativ un metru pătrat, şi sufitul casei, pe aproximativ aceeaşi suprafaţă, incendiul fiind localizat de către localnici şi voluntari. Pompierii au stins incendiul, a cărui cauză de producere este burlanul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat mamei proprietarului şi au transportat-o la spital.

La ora 14.16, a izbucnit un incendiu la o locuinţă din comuna Cordun, unde a ars o grindă a casei, aflată în apropierea coşului de fum, pe o lungime de aproximativ un metru, şi funinginea depusă pe interiorul acestuia.

La ora 15.10, Dispeceratul ISU a fost anunţat că a izbucnit un incendiu într-o grădină din comuna Gârcina. La locul indicat s-au deplasat cinci subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, constatând că ardea vegetaţia uscată, pe o suprafaţă de aproximativ 20 metri pătraţi. Nişte scântei produse la un cablu electric rupt şi căzut la pământ au aprins iarba şi frunzele uscate.

Flăcări au izbucnit şi pe un teren viran din municipiul Piatra-Neamţ, strada Nicu Albu. Au ars două cauciucuri de autoturism, un pat şi deşeuri textile. Pompierii au stins în scurt timp incendiul, a cărui cauză de producere este focul deschis în spaţii deschise.

Necaz a păţit şi un localnic din Trifeşti, căruia i-a luat foc dormitorul de la un fier de călcat uitat în priză. Au ars materiale textile şi parchetul camerei, pe o suprafaţă de apro-ximativ doi metri pătraţi.

Un alt incendiu pe un teren viran a izbucnit marţi seara, pe strada Ape Minerale.

În sfârşit, în noaptea de marţi spre miercuri, la ora 00.29, a izbucnit un incendiu la o locuinţă din municipiul Piatra-Neamţ, strada Humăriei.

La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamă cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD. Pompierii au stins după aproape o oră incendiul, în urma căruia au ars elementele din lemn ale unui perete, pe o suprafaţă de aproximativ doi metri pătraţi. Cauza incendiului o reprezintă coşul de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Fiu violent – încătuşat

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din...

Cazinourile şi păcănelele dispar din Piatra-Neamţ

După două luni de discuţii pro sau contra şi...

Intreruperi Neamt 16.04.2026

Buşteni transportaţi ilegal

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ au oprit pentru verificări,...