Trimişi după gratii

Data:

Doi tineri din comuna Dragomireşti, condamnaţi la închisoare pentru săvârşirea unei tentative de omor, au fost preluaţi de poliţişti de acasă, în ziua de 30 ianuarie, şi depuşi la Penitenciarul Bacău. Ei sunt Constantin Rusu (în vârstă de 24 de ani), care va sta după gratii nouă ani şi trei luni, şi Ioan Cercel (29 de ani) – opt ani de puşcărie. Victima acestora a fost consăteanul Ionel Hodorogea. Agresorilor urmează să le fie recoltate probe biologice, în vederea stabilirii prifilului ADN, care va fi arhivat în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.

Tot vineri, de la domiciliu a fost preluat de oamenii legii şi roznoveanul Florin Octavian Balaşa (25 de ani), recidivist pentru tâlhărie. El va sta după gratii trei ani deoarece a condus o maşină fără a avea permis. În aceeaşi zi de 30 ianuarie, în municipiul Piatra-Neamţ, a fost depistat Adrian Costel Enea (32 de ani) din Ion Creangă. El a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la un an jumate de închisoare, pentru lovire şi tulburarea ordinii publice. Faptele s-au petrecut în iunie 2022, iar victimele individului au fost localnicii Flavius Viorel Ioniţă şi Alina Niculina Ilaşcu. Agresorul trebuie să le achite acestora despăgubiri morale în cuantum de 22.500 de lei.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zdrobit de copacul pe care îl tăia

Un bărbat (45 de ani) care tăia copaci în...

Infractor rutier trimis la puşcărie

Vijai Antoni Hălăngescu (zis „Vijarol“), în vârstă de 31...