Fotbal – Liga a II-a, etapa a X-a, seria I: „De s-ar terminat odată, totul!“

Data:

FC Ceahlăul – Sport Club Bacău 2-3 (0-2)

Au marcat: Chitoşcă (74), Stana (88 pen.) / Burcă (8), Adăscăliţei (29), Vraciu (89)

Stadion: Municipal-Ceahlăul / Spectatori: 50 / Au arbitrat:           Marius Chioran – Iulian Szekely şi Petreică Cîmpeanu (toţi din Cluj)

Formaţii:

Ceahlăul: A. Barna – V. Călin, L. Cazan, Masella (57 Stahie), Margină – Popadiuc (55 Iovu), Drăghiceanu, Stana, Ştefănescu, Chitoşcă – Căruţă. Antrenor: Mihai Ionescu.

Sport Club Bacău: B. Miron – Burcă, Ciuta, Lozneanu, Drugă – R. Adăscăliţei, Antim (77 Corban), Vraciu, Dumitriu – A. Pavel (57 Hurdubei), Pungă (70 Neagu). Antrenor: Cristi Popovici.

Cum s-a marcat:

0-1 min. 8: Burcă înscrie din careul mic al nemţenilor abia din a doua „încercare“, după ce prima dată portarul Barna îi deviase mingea, trimisă din apropiere, în bara laterală a propriei porţi;

0-2 min. 29: Adăscăliţei trage cu exteriorul la colţul scurt, din 7 metri, după o centrare în forţă a lui Pungă, dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă;

1-2 min. 74: Chitoşcă prinde un şut de excepţie, fără preluare, de la 30 de metri, iar balonul intră în poarta oaspeţilor la vinclu, fără ca portarul Miron să poată interveni;

2-2 min. 88: Ştefănescu obţine un penalty în colţul din stânga al careului oaspeţilor, fiind agăţat de Drugă; lovitura de pedeapsă a fost transformată cu precizie de Stana;

2-3 min. 89: Neagu a profitat de lejeritatea marcajului pietrenilor în banda dreaptă, a pătruns în careu, a centrat pe jos în 3 metri de unde Vraciu a marcat golul victoriei.

 

Jucătorii Ceahlăului şi-au dat, iarăşi, „cu stângu-n dreptul“, în seria etapelor oficiale programate în campionatul seriei I al eşalonului doi fotbalistic. Sâmbătă, în prezenţa a doar 50 de spectatori, ajunşi toţi în sectorul tribunei oficiale VIP, galben-negrii au fost aproape de a mai adăuga un punct lângă cele 4 adjudecate până acum în sezonul de „matineu“. Conduşi după numai jumătate de oră de joc, localnicii au avut pu-terea de a reveni, parcă pe fondul dorinţei a doi dintre jucătorii doriţi de Steaua de a dovedi că interesul campioanei poate fi cumva răsplătit. Din nefericire, ceea ce reuşiseră atacanţii Ceahlăului să „clădească“ în aproape un sfert de oră, prin anularea avantajului celor două goluri ale oaspeţilor, au dărâmat fundaşii, la ultima fază importantă a partidei.

În startul derby-ului marilor ambiţii cu „rivalii“ din Bacău, pietrenii au început cum altfel decât conform „tradiţiei“ stabilită în jocurile de Liga a II-a: cu han-dicapul golului primit repede. Faţă de alte partide, la vizita vecinilor de la Sport Club, ai noştri au „rezistat“ timp de opt minute fără gol încasat. Nemarcat în careul gazdelor, Burcă (8) a reluat pe spaţiul porţii un balonul venit dintr-un corner, portarul Barna a apucat doar să devieze mingea în bara laterală, dar aflat în apropiere, acelaşi Burcă nu a mai greşit şi a împins balonul în poarta nemţeană.

Spectatorii au plecat după 0-2 la nici jumătate de oră de meci

Convinşi că pot tranşa repede soarta jocului, băcăuanii nu au lăsat iniţiativa. Fostul atacant al Ceahlăului, Andrei Pavel (pietrean ce a fost şi el în vederile Stelei pentru doar câteva săptămâni) a scăpat în minutul 15 singur pe partea stângă cu fostul său coechipier, Barna. Intrat în unghi, atacantul oaspeţilor a fost blocat de portarul Ceahlăului, cu pieptul. După ce Pungă şi Adăscăliţei au „lucrat“ golul doi al băcăuanilor, la nici jumătate de oră trecută din meci, câţiva dintre spectatorii pietreni părăseau stadionul, anticipând o nouă umilinţă a favoriţilor. Singura ocazie pentru localnici i-a aparţinut lui Popa-diuc. În ultimele secvenţe din prima repriză, mijlocaşul sucevean al nemţenilor a fost blocat în momentul şutului, la 12 metri, în interiorul careului advers.

Concurs de ratări la poarta lui Barna

Startul reprizei secunde a avut acelaşi scenariu ca în debutul meciului, doar că a lipsit golul. Oaspeţii au trecut pe lângă golul trei în mai multe rânduri. Mai întâi Vraciu (63), talonat de Cazan în 14 metri lateral dreapta, lobează balonul elegant, fără preluare peste Barna care-i ieşise în întâmpinare, dar mingea a ocolit spaţiul porţii gazdelor. Două minute mai târziu, Vraciu şi Adăscăliţei şi-au enervat la culme cochipierii, dar şi pe antrenorul Popovici. Scăpaţi în postură de 2-1 cu portarul Ceahlăului, jucătorii băcăuani au uitat de regula ofsaidului în combinaţia ultimei pase înainte de gol şi au ratat desprinderea pe tabelă. Adăscăliţei trimisese mingea în plasa porţii Ceahlăului, dar arbitrul asistent Szekely îi semna-lizase poziţia afară din joc a acestuia. Tot Vraciu s-a umplut de ridicol în minutul 66: ajuns singur în 3 metri, acesta a reluat balonul pe lângă poarta gazdelor, după centrarea în forţă de pe partea dreaptă, venită de la Antim.

Pe când oaspeţii se întreceau în ratările mari la poarta pietreană, din tribună, unul din cei 50 de spectatori vine cu ideea genială către antrenorul Ceahlăului: „Mişule (n.n. aluzie la tehnicia-nul Mihai Ionescu), ridică-te şi tu de pe bancă, precum a făcut Popovici (n.r. antrenorul băcăuanilor)! Enervează-te şi tu, puţin, poate aşa încep şi băieţii să joace ceva!“. Câteva secunde mai târziu, Chitoşcă avea să teleghideze un „trasor“ de la 30 de metri, către vinclul porţii fostului său coechipier de la Ceahlăul, Bogdan Miron. „Mama-mia, ce-am luat-o! De la gară mi-a dat gol, Chitoşcă ăsta!“, a recunoscut portarul băcăuan. Pe când micuţa galerie (20 de susţinători) venită de la Bacău îşi continua încurajările favoriţilor prin injurii la adresa oraşului pietrean şi a grupării FC Ceahlăul, acelaşi inimos spectator de la tribuna 0 pronostica: „Hai că le mai dăm unul, imediat!“. Până la confirmarea variantei acestuia, Iovu (83) şi-ar fi putut trece numele pe lista scurtă a marcatorilor Ceahlăului, însă de la numai 7 metri, singur-singurel a trimis balonul peste poartă.

Ştefănescu şi Stana au lucrat faza de 2-2

Anesteziaţi parcă de „pălitura“ lui Chitoşcă, elevii lui Popovici nu au avut reacţie nici la faza următoare. Ştefănescu şi-a amintitit că este filat de Steaua şi trebuie să iasă în evidenţă. A preluat o minge în colţul careului advers (lateral stânga), a păstruns în suprafaţa de pedeapsă, iar când să-l depăşească şi pe romaşcanul Drugă într-un dribling scurt, a căzut la pământ. De la distanţă, dar atent la fază, „centralul“ Chioran a fluierat lung, indicând punctul de la 11 metri. Reacţia oaspeţilor dovedea nepuţinţa: antrenorul Popovici, lângă banca de rezerve, ţinându-se cu mâinile de cap, în vreme ce ai lui, pe teren, aproape că-l alergau după ce-l înconjuraseră pe arbitrul clujean.

La tribuna oficială, observatorii Liviu Seceanu şi Ciprian Paraschiv (ultimul vicepreşedinte al FRF) rugau cameramanii televiziunilor locale să le prezinte reluarea fazei. „Ce să mai vorbim? A fost penalty clar: fundaşul i-a luat picioarele jucătorului de la Ceahlăul!“, au comentat supervizorii partidei. De la „punctul cu var“, Stana l-a executat ca la antrenament pentru 2-2, pe fostul coechipier, Miron. Pe când pietrenii încă se bucurau de reuşita egalării, oaspeţii au dat lovitura. Ştefănescu a mai pierdut o minge în jumătatea adversă, pe contraatac Neagu a înşirat doi adversari în banda stângă, a intrat în careu cu toată încercarea fundaşilor pietreni de a-l opri, iar centrarea scurtă către Vraciu, finalizată, le-a adus oaspeţilor golul victoriei.

„I-am certat pe băieţi la final, în vestiar“

„Ce victorie chinuită?! Dacă marcam la fiecare dintre ocaziile de gol pe care ni le-am creat la poarta Ceahlăului, aveam cinci sau şase goluri avans la final. E bine că am câştigat şi aşa, dar         i-am certat pe băieţi, acum, la final, în vestiar“, declara antrenorul Popovicil; după terminarea jocului. Cu succesul de la Piatra-Neamţ, Sport Club Bacău a devenit lider în clasamentul seriei. Asta cel mai probabil până astăzi (ora 18), când este programat derby-ul seriei I, Rapid Bucureşti (locul I) şi Rapid CFR Suceava (locul II). De partea cealaltă, Ceahlăul continuă în incertitudine, tot pe ultimul loc al clasamentului seriei I.

„Eu nu ştiu ce-mi va aduce ziua de mâine, d-apăi să mai vorbesc despre viitorul echipei, al clubului“, a spus antrenorul Mihai Ionescu. Apropiaţii acestuia din vestiarul echipei au ţinut să completeze: „Măcar de s-ar termina odată totul pe aici. Vrem să ştim una şi bună, că trebuie să ne căutăm alt loc de muncă, nu să mai pierdem timpul de pomană, la club“. Asemeni portarului Calancea, rămas acasă la Chişinău după convocarea la naţionala Republicii Moldova, sâmbătă, din lotul Ceahlăului a absentat şi „închizătorul“ Tăbăcariu. „Poate că şi el s-a săturat să stea fără bani la echipă!“, a comentat un coechipier al jucătorului.

Apropiaţii echipei pietrene de fotbal susţin ideea că de miercuri intră în preaviz toţi muncitorii de la stadion, iar începând cu a doua zi nu va mai fi nimeni care să se îngrijească de teren.

Rezultate tehnice, etapa a 10-a, seria I, Liga a II-a: Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila 5-1 / Dunărea Călăraşi – Gloria Buzău 8-0 / CS Baloteşti – ACS Berceni 1-1 / Farul Constanţa – Oţelul Galaţi 1-0. Rapid – CFR Suceava se joacă astăzi de la ora 18.

(Ciprian AVĂDANEI)

1 COMENTARIU

  1. Nu mai vrem fotbal la P Nt . Nu mai vrem sport ,nu mai vrem nimic. Noi suntem moldoveni vrednici si ne multumim cu casa si papa. Propun ,ca pe locul actualului stadion, sa construim locuinte pt cei nevoiasi. Iar in locul celor 2 terenuri de antrenament,sa plantam “papusoi”. Muuuult papusoi. Caci…am zis: suntem moldoveni….Deci mancai de ” MALIGA ” .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...