Motociclist la un pas de moarte

Data:

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din comuna Doljeşti, a fost grav rănit într-un accident rutier petrecut marţi după-amiază, la Tămăşeni. Evenimentul a avut loc pe la ora 13.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Băiatul conducea o motocicletă pe Drumul Judeţean 21C şi, într-o curbă la dreapta nu a adaptat viteza, a trecut pe sensul opus şi s-a izbit în maşina la volanul căreia se afla un localnic de 49 de ani. Minorul a „zbrurat“ de pe motor şi a fost prins sub autotu-rism.

„Sergentul-major Ştefan Liţcanu Irinoiu, pompier şi paramadic în cadrul Detaşamentului Roman, se afla în timpul liber şi era în trecere în momentul producerii accidentului. Până la sosirea colegilor, Ştefan a acordat asistenţă victimei, prin susţinerea capului într-o poziţie corespunzătoare pentru a nu-i  provoca şi alte leziuni, a menţinut continuu legătura cu aceasta, totodată făcându-i şi o evaluare primară în scopul identificării unor altor leziuni care i-ar fi putut pune viaţa în pericol“, a declarat căpitanul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. Motociclistul a fost scos de pompieri şi dus cu SMURD-ul la Spitalul Municipal de Urgenţă Roman. Cei implicaţi în accident nu băuseră alcool. Oamenii legii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...