TIR cu deşeuri răsturnat la Grinţieş

Data:

Joi spre vineri noaptea, în comuna Grinţieş, a avut loc un grav accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Evenimentul s-a petrecut pe la ora 1.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Petricani, conducea un TIR încărcat cu deşeuri reciclabile pe DN 15, dinspre Poiana Largului (Poiana Teiului) către Tulgheş (Harghita) şi, într-o succesiune de curbe, a pierdut controlul direcţiei, răsturnându-se în afara şoselei pe un câmp. TIR-ul a rupt un parapet metalic de protecţie, un gard din lemn şi un stâlp de susţinere a reţelei electrice. La locul accidentului au intervenit pompierii cu descarcerarea, SMURD-ul şi o ambulanţă. Când au ajuns forţele, şoferul era blocat în cabină, inconştient, cu multiple traumatisme. El a fost scos din maşină, preluat de paramedici şi apoi de ambulanţierii care l-au transportat la spital. Bărbatului i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În zonă a intervenit şi o echipă a Delgaz Grid pentru remedierea defecţiunilor apărute. De asemenea, a sosit şi o macara de mare tonaj care a repus pe roţi ansamblul auto. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Pe aceeaşi linie rutieră, în seara de 1 august, la ora 22, o femeie de 41 de ani din Gâdinţi care conducea un autoturism pe DN 15D, prin localitate, a dat peste un consătean de 55 de ani care traversa prin loc nepermis. Pietonul a fost dus la o unitate medicală. Şi vineri dimineaţă, alt accident a avut loc pe DN 15D, în oraşul Bicaz. Un localnic de 84 de ani mergea cu maşina, nu i-a dat prioritate scuterului condus de un concitadin de 69 de ani şi s-a izbit în acesta. Coliziunea s-a soldat cu rănirea celui de pe moped.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Descinderi la deţinătorii de arme

Sub coordonarea Parchetului General, marţi, în cadrul operaţiunii „Jupiter“,...

Şofer beat – încătuşat

În seara de 3- octombrie, la ora 22, poliţiştii...

Intreruperi Neamt 05.11.2026

Sistare alimentare gaze naturale în localitatea Piatra Neamţ, judeţul Neamţ

Delgaz Grid a fost nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale in localitatea Piatra Neamt, pe străzile: 9 Mai, George Cosbuc, Republicii, Mihai Eminescu, Aleea Tineretului, Aleea Brazilor, Cornului, în data de 4 noiembrie a.c., începând cu ora 09:...