„Moldova e tratată la diverse“: Liberalii nemţeni – nemulţumiţi de rectificarea bugetară

Data:

 

l „Piatra Neamţ nu s-a dezvoltat din fonduri europene, ci din datorii“, a spus Alexandru Drăgan

Deputatul Mugur Cozmanciuc a revenit la subiectul „izolării Moldovei“ de finanţările guvernamentale odată cu lansarea posibililor candidaţi PNL pentru Primăria Piatra Neamţ. El a atins şi subiectul rectificării bugetare, care ar aduce doar 7% la Piatra Neamţ, din cele 32 de milioane de lei alocate judeţului Neamţ.  „Regiunea Moldova este pe al doilea loc ca număr de populaţie în România. Pe al treilea loc ca suprafaţă şi deşi este o importantă regiune istorică suntem la coada acestui clasament când vine vorba de alocări bugetare pentru obiective de infrastructură“, a spus Mugur Cozmanciuc.

El a adăugat că în acest moment sunt doar promisiuni de includere a două autostrăzi majore şi foarte importante pentru această parte a ţării (Suceava – Bucureşti şi Iaşi         Târgu Mureş) în masterplanul ce va fi realizat până în 2020.

„Solicităm Guvernului să facă demersurile necesare ca această regiune să nu mai fie tratată ca o regiune care aduce doar voturi pe baza pomenilor electorale, ci să fie tratată cu respect ca orice regiune europeană“, a mai adăugat Cozmanciuc.

Alexandru Drăgan a spus la rându-i că Moldova este considerată cea mai săracă regiune din Europa şi că sunt unele primării, ca cea de la Piatra Neamţ care s-au dezvoltat, „dar nu din fonduri europene, ci din datorii“. (A.N.)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

8.500 mp de vegetaţie au ars la Gârcina

De la un focar nesupravegheat, joi dimineaţă, a izbucnit...

Proiectil neexplodat găsit în grădină

În dimineaţa de 1 mai, la ora 7.40, un...