Un BMW a intrat într-un copac din centrul oraşului

Data:

În seara de 11 aprilie a avut loc un accident rutier pe Bulevardul Republicii din centrul municipiului Piatra-Neamţ, în care au fost implicate două maşini. Evenimentul, soldat numai cu pagube materiale, s-a petrecut la ora 22.40, chiar în faa sediului Tribunalului Comercial, într-o zonă de trafic auto intens dar şi pietonal, pentru că acolo sunt mai multe cafenele şi restaurante. Cele două autoturisme s-au ciocnit iar un SUV marca BMW a intrat într-un copac de pe margine. Evenimentul a avut loc din cauza neasigurării la shimbarea benzilor de mers. Şoferii sunt o femeie de 30 de ani şi un bărbat de 31 de ani. Ei nu băuseră alcool. La locul accidentului au intervenit două echipaje de pompieri cu descarcerarea şi o ambulanţă. La sosirea forţelor, toate persoanele erau ieşite din maşini. Un băieţel în vârstă de 4 ani a fost evaluat medical la faţa locului.

Şi vineri, pe la ora 11, două maşini s-au ciocnit pe un drum din satul Traian (al comunei Săbăoani). În autoturisme erau patru persoane. La locul evenimentului au intervenit două echipaje de pompieri şi o ambulanţă. Doi bărbaţi în vârstă de 66 şi 67 de ani şi o femeie de 68 de ani au primit îngrijiri de la paramedici fiind transportaţi la spital. În ambele cazuri poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii evenimentelor.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Şi-a dat foc în maşina bunicii

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din...

Fosta directoare a Şcolii Zăneşti, condamnată cu suspendare

Isabela Jinaru, fosta directoare a Şcolii Zăneşti, a fost...