Cele mai periculoase locuri din judeţ

Data:

O analiză a infracţionalităţii, realizată de poliţişti, relevă că, anul trecut, media coeficientului criminalităţii în judeţ a scăzut faţă de 2022, dar şi că în comuna Săbăoani au avut loc cele mai multe infracţiuni; respectiva localitate fiind catalogată cu o rată a criminalităţii de 63,04%.

Astfel, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP), risc infracţional a fost înregistrat anul trecut în municipiile Piatra-Neamţ şi Roman, plus oraşele Târgu-Neamţ şi Roznov (în acestea coeficientul de criminalitate fiind stabilit ca „ridicat“. Doar la Bicaz s-a înregistrat un coeficient de criminalitate „mediu“.

De cealaltă parte, au fost identificate şi localităţi în care coeficientul de criminalitate a fost zero, iar indicele de criminalitate „scăzut“. Cele mai sigure comune sunt: Agapia, Bălţăteşti, Bâra, Bârgăuani, Bodeşti, Boghicea, Borleşti, Boteşti, Bozieni, Brusturi, Ceahlău, Cândeşti, Costişa, Crăcăoani, Dobreni, Dochia, Doljeşti, Drăgăneşti, Dragomireşti, Dulceşti, Dumbrava roşie, Farcaşa, Făurei, Ghindăoani, Gâdinţi, Gârcina, Grinţieş, Grumăzeşti, Horia, Ion Creangă, Mărgineni, Moldoveni, Negreşti, Oniceni, Pânceşti, Petricani, Piatra Şoimului, Pângăraţi, Pipirig, Podoleni, Poiana Teiului, Poienari, Răuceşti, Rediu, Români, Ruginoasa, Stăniţa, Ştefan cel Mare, Tămăşeni, Ţibucani, Timişeşti, Trifeşti, Tupilaţi, Valea Ursului Văleni şi Vânători-Neamţ.

În celelalte comune nenominalizate au fost identificaţi coeficienţi de criminalitate de 21,01 şi 42,03%.

Pentru a stabili coeficientul criminalităţii în comune şi oraşe, IJP a luat în calcul toate infracţiunile petrecute în 2022, în fiecare localitate. Aşa s-a ajuns ca Săbăoani să fie catalogată ca „periculoasă“, deoarece în aceastea au avut loc mai multe fapte penale comparativ cu alte comune.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Axialul, acoperit de aluviuni după ploile din ultima perioadă

În urma precipitaţiilor abundente din ultima săptămână, unele porţiuni...

Patru ore de luptă cu flăcările la Ion Creangă

Din cauza unui coş de fum deteriorat, în dimineaţa...