Deoarece nu a respectat legislaţia rutieră, intrând într-o intersecţie fără a acorda prioritate, un şofer băcăuan, în vârstă de 31 de ani, din comuna Filipeşti, angajat al unei unităţi militare, a provocat un grav accident de circulaţie, în seara de 9 mai, la Costişa.
Evenimentul a avut loc pe la ora 22.30, în următoarele împrejurări stabilite de poliţişti. „Bărbatul conducea un autotu-rism pe DJ 159 şi, ajungând în intersecţia cu DN 15, nu ar fi respectat semnificaţia indicatorului «Oprire», a pătruns în intersecţie şi a intrat în coliziune cu un autotractor, condus dinspre municipiul Piatra-Neamţ către Bacău de un bărbat de 66 de ani, din Rediu. În urma impactului, autotrenul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în anexa unei case (coafor – n.r.), iar conducătorul auto a rămas încarcerat, fiind accidentat grav“, a detaliat subinspectorul Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
Şoferul TIR-ului a fost scos din cabină de pompierii de la Descarcerare, după vreo patru ore de chin. El era conştient, dar avea prinse trunchiul şi picioarele între bord şi scaun şi asupra lor apăsa o grindă a construcţiei de care se lovise. În jurul persoanei erau foarte multe muchii ascuţite provenite de la fiarele şi elementele din plastic dur rupte.
„Operaţiunile de descarcerare au continuat cu stabilizarea grinzii casei şi tăieri, urmate de îndepărtarea muchiilor ascuţite (pentru ca victima, dar şi salvatorii, să nu fie răniţi pe timpul intervenţiei), alternând cu îndepărtarea progresivă a bordului de scaun. Misiunea s-a încheiat în jurul orei 02.20, când bărbatul a fost scos din cabină conştient şi preluat de echipajul SAJ, care l-a transportat la spital“, a declarat sublocotenentul Andrei Grancea, purtător de cuvânt al ISU Neamţ.
Pentru că unii din martorii evenimentului au început să facă scandal, în zonă a ajuns şi un echipaj al Serviciului de Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei. Conducătorul TIR-ului a fost diagnosticat cu multiple traumatisme craniene şi, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, a rămas internat în Secţia Neurochirurgie.
Pe de altă parte, militarul vinovat de producerea accidentului s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
(Mihai SAVA & Ioana CALIŢCHO)



