Din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică, ieri dimineaţă pe la ora 9, a izbucnit un incendiu la un autobuz staţionat pe strada Fermelor din municipiul Piatra-Neamţ. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă în partea din spate, ameninţând să cuprindă alt autobuz parcat la mică distanţă. Acestea erau în curtea firmei „Mega Travel“, care se ocupă cu transportul de persoane. Au ars materialele combustibile de la motor, instalaţia de climatizare şi aproximativ 20% din habitaclu. Nu au fost victime.
Pe aceste considerente, specialiştii atrag atenţia asupra faptului că părţile instalaţiei electrice trebuie amplasate, în principal, respectându-se necesităţile de protejare a acestora, în vederea unei corecte funcţionări şi a unei durate de viaţă corespunzătoare. Astfel, trebuie avută în vedere o bună accesibilitate la acele echipamente care, periodic, sunt supuse operaţiilor de întreţinere, reparare sau înlocuire. În vederea uşurării operaţiilor de verificare şi control s-au adoptat, în ultima vreme, sisteme de diagnoză electrică, permiţând verificarea rapidă a instalaţiei de aprindere a motorului şi a instalaţiei electrice. Se recomandă verificarea periodică şi completarea, atunci când este necesar, a nivelului electrolitului din bateria de acumulatoare, precum şi controlarea funcţionării releului regulator, generatorului, demarorului electric, instalaţiei de aprindere şi a întinderii curelei de antrenare a generatorului.
(Mihai SAVA)



