Găsit mort în şanţ

Data:

Un bărbat de 67 de ani, din comuna Săbăoani, a fost găsit decedat, într-un şanţ betonat de pe strada Stejarului (în apropierea sensului giratoriu), marţi după-amiază. Macabra descoperire a fost făcută pe la ora 17, de un localnic. Poliţiştii au stabilit în primă fază că omul mergea cu bicicleta, aceasta fiind găsită lângă el, însă nu se ştie deocamdată circumstanţele exacte în care a avut loc tragicul eveniment (accident rutier, autoaccidentare sau cauze medicale). Pe corpul neînsufleţit nu au fost identificate urme de violenţă. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, iar oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „ucidere din culpă“ – noua încadrare juridică a morţii suspecte.

Şi ieri dimineaţă, alt accident în care a fost implicat tot un biciclist s-a petrecut pe strada C.A. Rosseti, în municipiul Roman, pe la ora 10. Un localnic în vârstă de 22 de ani a traversat strada neregulamentar pe bicicletă şi a fost izbit de un autobuz la volanul căreia un concitadin de 54 de ani. Tânărul s-a ales cu mai multe leziuni.

(Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zdrobit de copacul pe care îl tăia

Un bărbat (45 de ani) care tăia copaci în...

Infractor rutier trimis la puşcărie

Vijai Antoni Hălăngescu (zis „Vijarol“), în vârstă de 31...