Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a trecut în viteză prin partea de nord a judeţului Neamţ, în deplasările sale prin ţară, şi a poposit preţ de o conferinţă de presă la ceas de seară la hanul şefului PLR Neamţ, Ioan Asaftei.
Graţiela Leocadia Gavrilescu a oferit un discurs dezlânat şi a început prin a vorbi despre firma Holzindustrie Schweighofer şi despre tăierile ilegale pe care aceasta le-ar face în România. Fără a face referire la Neamţ, ministrul a menţionat că a trimis deja corpul de control care va verifica modul în care firma austriacă achiziţionează masă lemnoasă de pe piaţa românească.
În concluzie ea a menţionat că rezultatele controalelor vor fi făcute publice şi „în cazul în care s-a greşit voi spune că s-a greşit, iar în cazul în care nu s-a greşit voi spune că nu s-a greşit“.
Ajungând la „problemele din Neamţ“, ministrul a menţionat, fără a da detalii sau sume, că sunt mai multe solicitări de finanţare pentru reîmpăduriri şi pentru măsuri de prevenire a inundaţiilor pe care le are în vedere.
În plus a mai spus că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Neamţ în vederea eliberării avizelor pentru depozitul de deşeuri de la Girov.
Pădurile nemţene, verificate de DNA
Ce nu a spus şefa de la Mediu a fost că în Neamţ sunt câteva mii de hectare de păduri ce aparţin Holzindustrie Schweighofer şi sunt tocate mărunt fără a beneficia de controale. Poate că nu mai este nevoie deoarece despre aceste tranzacţii au solicitat date cei de la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce moştenitorii Familiei Sturdza au vândut cam tot ce au primit după retrocedare în Neamţ.
Chiar de la începutul acestui an, procurorii DNA au solicitat instituţiilor competente, în special Prefecturii Neamţ, toate documentele care au stat la baza retrocedărilor a mii de hectare moştenitorilor familiei Sturdza. Procurorii DNA au solicitat şi copie după Hotărârea nr. 4.773/15.05.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar prin care s-a stabilit dreptul de proprietate în cazul moştenitorilor familiei Sturdza asupra a 26.100 de hectare de pădure.
După această retrocedare, moştenitorii au vândut deja 5.000 de hectare care au ajuns direct la firma Holzindustrie Schweighofer al cărui principal obiect de activitate este exploatarea lemnului. Alte 8.000 de hectare au fost achiziţionate de către un fond de investiţii din Germania.
(Alex NECHITA)




padurile judetului neamt si ale tarii sunt blestemate.trei cucoane au ajuns marI ministrI pe criterii politice si care habar nu au avut ce se intampla in codri nostri.a venit intai varga mare specialista pe care au urcat-o smecherii de la directia silvica la cabana de protocol de la scaricica iar dupa 2 ore de dezbatere aprinsa cucoana a uitat de ce a venit in neamt si dusa a fost.fa doino nu a apucat sa ajunga la neamt.acum aceste doamne i s-a facut foame si a auzit ca asftei face mancare buna.neavind bani sa plateasca a pus de o conferinta de presa pentru al baga si pe ion asaftei in seama.cu astfel de personaje nimeni nu poqate face ordine.MAI MULT NICI NU SE DORESTE.