l în urma negocierilor dintre cele două părţi, Consiliul Local Piatra-Neamţ a aprobat stingerea oricăror obligaţii ale Direcţiei de Taxe şi Impozite şi primăriei faţă de E.On
Consiliul Local Piatra-Neamţ a aprobat, săptămâna trecută, stingerea oricăror obligaţii prezente şi viitoare ale Direcţiei de Taxe şi Impozite a municipiului Piatra-Neamţ şi Primăriei, faţă de E.On. S-a convenit la renunţarea la o parte din penalităţile care însumează aproximativ 30 milioane lei şi s-a căzut de acord să se achite suma de 19,4 mililioane lei. Primăria s-a angajat să plătească şi suma de 11.600 de lei reprezentând diferenţa rămasă din datoria de bază, în două tranşe (cel mai târziu la sfârşitul lunilor mai şi august 2015) şi eşalonarea sumei rămase de plată, reprezentând penalităţi, în valoare de 19,4 milioane lei, în 36 de rate lunare egale, a câte 540.000 lei fiecare.
Înţelegerea făcută de primărie cu E.On şi parafată de Consiliul Local se referă la sumele reţinute în perioada 2005-2006 de către Direcţia de Taxe şi Impozite Piatra-Neamţ, prin poprirea conturilor E.On Moldova Distribuţie SA şi Distrigaz Nord SA (devenită apoi E.ON Gaz Distribuţie SA), mai târziu absorbite prin fuziune de actuala E.ON Distribuţie România SA, la litigiile tranşate în instanţă privind restituirea sumelor şi a majorărilor de întârziere precum şi la stingerea totală a datoriei prin încheierea unei tranzacţii de plată eşalonată. Astfel, în baza unei hotărâri de consiliu local din 2005 (care introducea o „taxă lipsă folosinţă“ pentru terenurile ocupate de reţelele de utilităţi), Direcţia de Taxe şi Impozite Piatra-Neamţ a întocmit mai multe rapoarte de inspectie fiscală şi decizii de impunere, a emis titluri executorii şi a executat silit (prin poprire asupra conturilor bancare) cele două societăţi menţionate, din grupul E.On, totalul sumelor intrate astfel în bugetul local fiind de 38 milioane lei. A urmat un lung şir de procese civile şi penale, prin care E.On a reclamat reţinerea abuzivă a acelor sume în raport cu Codul Fiscal în vigoare la acea dată şi a solicitat restituirea lor, precum şi dobânzilor pentru perioada cât sumele au fost rindisponibile pentru E.On. Pe rând, după aproximativ 7 ani de la reţinerea sumelor, acţiunile au început să se finalizeze cu sentinţe în favoarea E.On, ultima acţiune în instanţă care se referă la plata eşalonată a debitelor (iniţiată de primăria pietreană) finalizându-se la sfârşitul anului 2014.
Primăria voia să plătească datoria către E.On din fonduri europene
Autorităţile locale explică de ce municipiul nu a avut resursele necesare restituirii unor sume mai mari din cele stabilite prin hotărârile judecătoreşti, pe măsură ce acestea au apărut (dar nu erau încă definitive şi/sau investite cu formulă executorie): pentru că în anul 2013 rambursarea sumelor plătite pentru proiectele cu finantare nerambursabilă UE (aproximativ 18 milioane lei) s-a făcut cu mari întârzieri, pentru unele proiecte acestea fiind mai mari de un an (iar pentru unul dintre proiecte de aproape doi ani de zile), timp în care primăria a achitat din bugetul propriu atât contribuţia proprie cât şi contravaloarea lucrărilor şi serviciilor executate, conform graficelor de plată asumate în acele proiecte (în caz contrar existând riscul de a pierde finanţarea), ceea ce a avut urmări grave în ceea ce priveşte situaţia financiară a primariei şi a condus chiar la contractarea la CEC unui credit cu această destinaţie, plafonul de 15 milioane lei fiind ulterior achitat, în bună parte, din rambursări, soldul rămas fiind de 3.291.367 lei.
„Pentru a ne conforma legislaţiei apărute între timp, cu privire la plata la zi a arieratelor, tot în anul 2013 am fost nevoiţi să utilizăm facilitatea oferită de Guvern prin intermediul Trezoreriei şi să contractăm un alt credit în valoare de 7 milioane lei, pe termen de cinci ani (de la Ministerul de Finanţe) pentru achitarea arieratelor pe care le-am înregistrat ca urmare a faptului că am făcut plăţi pentru proiecte care erau prioritare. Efortul financiar reprezentat de sumele care au trebuit returnate din diverse motive către autorităţile de management (de exemplu numai renunţarea, tot din motive financiare, la unul dintre proiectele cu cofinanţare 50% UE, respectiv Dezvoltare infrastructură turistică pe Masivul Cozla, a implicat restituirea sumelor primite până atunci şi penalităţilor aferente, aproximativ 1,5 milioane lei) a grevat, de asemeni, bugetul local, inclusiv în anul 2014. În ultimii ani ne-am confruntat cu un grad mai scăzut de colectare a veniturilor proprii la bugetul local, atât cele fiscale (82% în 2013 şi 72,94 % în 2014), cât şi a celor nefiscale (64% în 2013 si 12,93 % în 2014), lucru datorat în cea mai mare măsură crizei economice care a dus la intrarea în dificultate financiară sau chiar faliment a multor societăţi dar şi la scăderea veniturilor populaţiei. Nici în situaţia (ipotetică) în care disponibilităţile bugetare ar fi permis acest lucru, restituirea integrală a sumelor către E On nu ar fi avut o bază legală până la încheierea definitivă a acţiunilor în instanţă. Totuşi, chiar în aceste condiţii de constrângere financiară, în perioada cât municipiul şi-a apărat drepturile în instanţă, am dat dovadă de bună credinţă, achitând lunar sume între 50.000 şi 250.000 lei, la început prin intermediul DTI şi apoi direct, chiar în condiţiile în care nu erau finalizate acţiunile în instanţă şi nici nu primisem un răspuns la cererile noastre de eşalonare la plată a debitelor, datoria noastră faţă de E.On, reducându-se astfel cu 33.792.272,25 lei.
În 2012 şi 2013 au fost emise două hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin care primăria era obligată să restituie sumele încasate, iar până la poprirea contului (în februarie 2014) se plătiseră deja (eşalonat) aproximativ 5 milioane de lei. Din momentul popririi, conform legii, primăria a avut la dispoziţie şase luni pentru găsirea unor resurse sau eşalonarea datoriei. Întrucât E.On nu a raspuns la nici o cerere de reeşalonare, în august 2014, primăria a iniţiat o nouă acţiune în instanţă, pentru a obţine un grafic de plată în rate. În luna noiembrie 2014, E.On a notificat Trezoreria Piatra-Neamţ (prin intermediul executorului judecătoresc) pentru indisponibilizarea şi plata integrală a sumelor datorate şi, ca urmare, accesul primăriei la cotele defalcate a fost restricţionat în luna decembrie, putându-se face face doar plăţi pentru cheltuieli de funcţionare şi achitarea de arierate. În urma Hotărârii de Guvern 1.139 din 23 decembrie 2014, sumele primite din Fondul de Rezervă (aproximativ 26 de milioane de lei) au permis restituirea a 23 milioane lei către E.On. Atât înainte de această plată (importantă în raport cu valoarea totală a debitelor), cât şi după aceea, prin reprezentanţii săi, municipiul a continuat demersurile la conducerea E.On pentru a finaliza situaţia cu o tranzacţie de plată eşalonată, primind prin e-mail pe 27 aprilie 2015 un răspuns afirmativ privind disponibilitatea şi condiţiile E.On şi un draft al tranzacţiei, care a fost completat şi modificat cu unele propuneri ale noastre“, explică Bogdan Puşcaşu, administratorul public al municipiului Piatra-Neamţ.
Acum, cu înţelegerea finală încheiată între E.On şi primărie, autorităţile locale afirmă că există disponibili bani în cont cel puţin pentru plata unei sume consistente la vedere (neeşalonată), de minimum 6 milioane lei. Una din cele mai mari temeri ale primăriei rămâne, însă, recuperarea, de către Alpha Bank, a creditului neperformant al Perla Invest SRL, inclusiv prin demararea procedurii de executare silită a garanţiei asumată de primărie, ce face cu atât mai stringentă necesitatea reglementării debitelor faţă de E.On şi plata sumei care condiţionează eşalonarea până la o eventuală înfiinţare a popririi de către această bancă.
(Ioana CALIŢCHO)




de cand a venit acest city manager financiar,fost director bcr p.neamt are numai probleme financiare,ne prezinta dezastru cu e.on dar nu spune un cuvant unde s-au dus banii luati abuziv de la e.on,in ce i-am investit si ce produce acea invastitie.tot timpul managerul financiar are motoare si motociclete in gratie si nu locuitorii municipiului p. neamt.daca dupa un an a vazut ca nu se pricepe la colectarea si cheltuirea banului de ce nu a plecat?finantele municipiului,executia bugetara nu sunt ca la poker(jocul lui preferat)unde merge si cacialmaua.nu tine dl puscasu.dintr-un directoras de sucursala de banca bunicel ai ajuns o pacoste pentru orasul nostru.dar sper sa vina si judecata.!!!!!