Cozmanciuc: „Partidul Naţional Liberal a câştigat Primăria Piatra-Neamţ“

Data:

Liberalii nemţeni au făcut „turul victoriei“, ieri, la scurt timp de la momentul în care au reuşit să dejoace, după cum au spus ei, „încercarea de puci a PSD“. La aceaşi masă s-au aşezat consilierii locali, primarul Dragoş Chitic şi deputaţii Mugur Cozmanciuc şi Radu Surugiu.

Cozmanciuc a vorbit deja despre Rezoluţia pentru judeţul Neamţ 2016-2030 arătând că planurile PNL sunt mult mai ambiţioase decât menţinerea influenţei de dreapta asupra Primăriei Piatra-Neamţ. „Astăzi se dă startul formării echipei liberale care în 2016 va câştiga alegerile în judeţul Neamţ. Partidul Naţional Liberal lansează o rezoluţie pentru Piatra-Neamţ, care se numeşte «Piatra-Neamţ – capitala liberalismului». Judeţul Neamţ trebuie să fie un pol de creştere în perioada 2015 – 2030, prin proiecte şi programe integrate. Aici ne referim la dezvoltarea infrastructurii, atragerea investiţiilor în judeţ şi pe cale de consecinţă creşterea numărului de locuri de muncă. PNL este singurul partid care are un proiect până în 2030 pentru judeţul Neamţ“, a spus preşedintele PNL Neamţ.

Radu Surugiu, şeful PNL Piatra-Neamţ, a mulţumit colegilor din PNL şi consilie-rilor independenţi care l-au susţinut pe Dragoş Chitic, pentru a rămâne în funcţie. „În pofida faptului că PSD a făcut un joc murdar, un joc care nu este conform cu o administraţie curată, voinţa electoratului a învins. Oamenii în 2012 au votat dreapta, în 2014 ne-au confirmat voinţa lor de dreapta iar noi ca PNL vom lupta ca să nu îi dezamăgim. PNL are o singura voce şi, cum am spus şi acum câteva zile, cine face politică de dreapta o face în PNL, cine vrea să facă în PNL politica PSD este invitat să plece. Acum ştiu că acest mandat nu va fi uşor, dar ştiu sigur că vom câştiga alegerile locale din 2016“, a spus Surugiu.

Chitic: „Sunt, de facto, în PNL“

Vizibil uşurat după câteva zile în care a vorbit doar despre trădare, Dragoş Chitic a mulţumit liberalilor pentru susţinerea lor şi a spus clar şi răspicat că din acest moment se alătură echipei liberale de la Neamţ. „Este a doua oară când stau cu liberalii la masă şi de fiecare dată am avut succes. Prima dată a fost la alegerile pentru preşedinte. Ne dorim să atragem alături de noi persoane interesate de binele municipiului. Acum PNL are în mine un membru loial, care o să continue proiectele admi-nistraţiei şi îmi doresc să atrag cât mai multe persoane de dreapta care să fie interesate de viitorul municipiului. Vreau să mă ridic la nivelul de performanţă solicitat de preşedintele Mugur Cozmanciuc şi să facem din Piatra Neamţ capitala li-beralismului“, a declarat Dragoş Chitic.

Întrebat dacă s-a înscris în PNL, primarul a răspuns că este „de facto în PNL“, dar nu există încă o adeziune în acest sens.

Cât despre candidatura din 2016, Mugur Cozmanciuc a spus că persoanele care vor fi susţinute vor trece prin sondaje de opinie, dar că este „sigur că domnul Chitic va obţine un scor bun în aceste sondaje“.

Primarul a răspuns că şi el trebuie să anunţe că vrea să candideze şi că în acest moment 50% îşi doreşte şi 50% nu.

(Alex NECHITA)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

8.500 mp de vegetaţie au ars la Gârcina

De la un focar nesupravegheat, joi dimineaţă, a izbucnit...

Proiectil neexplodat găsit în grădină

În dimineaţa de 1 mai, la ora 7.40, un...