În dimineaţa de 28 septembrie, un pompier aflat în timpul liber, care stătea la coadă să-şi alimenteze autoturismul la benzinăria Petrom, de pe strada Orhei (în municipiul Piatra-Neamţ) a observat că de sub capota unei maşini aflată lângă o pompă de benzină ieşea fum.
„Sergentul-major Răzvan Petraru a coborât şi a evacuat autoturismul din incinta staţiei fiind ajutat de şofer şi de un angajat al operatorului economic. În ordinea priorităţilor şi a protocolului care se impune într-o asemenea situaţie, a reuşit lichidarea incendiului (manifestat la compartimentul motor) cu ajutorul stingătorului, iar ulterior a decuplat bornele bateriei. După toate aceste manevre, a efectuat apelul la 112 anunţând incidentul. Echipajul ajuns la locul evenimentului a constatat că incendiul a fost lichidat în întregime de colegul nostru“, a declarat locotenentul Irina Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava“. Răzvan este conducător de autospecială în cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra-Neamţ, fiind încadrat din anul 2020. (Mihai SAVA)



