Culegător de trufe amendat cu 2.000 de lei

Data:

În ziua de 14 iulie, poliţiştii Secţiei Rurale Ion Creangă au depistat, pe un drum din apropierea pădurii, un autoturism staţionat. Maşina era a unui băcăuan în vârstă de 23 de ani, care venise la cules de trufe. Până să-l găsească oamenii legii, el strânsese cinci kilograme de trufe negre. Deoarece nu avea autorizaţie pentru recoltarea acestora, trufele au fost confiscate şi predate lucrătorilor silvici. Tânărul a fost sancţionat contravenţional cu 2.000 de lei.

În acest context, Inspectoratul Judeţean de Poliţie face următoarele precizări: „Aducem în atenţie opiniei publice prevederile articolului 17, litera c, din Legea numărul 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, conform căreia «constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 până la 5.000 de lei recoltarea din fondul forestier naţional a produselor nelemnoase specifice (trufe), fără acordul proprietarului şi/sau a ocolului silvic care asigură administrarea pădurii». Totodată, în conformitate cu art. 58, alin. (5), din Legea 46/2008R, recoltarea şi/sau achiziţionarea produselor nelemnoase specifice fondului forestier naţional se fac/se face pe baza autorizaţiilor emise de ocolul silvic care asigură administrarea sau serviciile silvice, conform instrucţiunilor aprobate prin ordin al autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultura, precum şi pe baza autorizaţiei de recoltare/achiziţionare emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului. În cazul fondului forestier, care nu se afla în administrarea unui ocol silvic, autorizaţiile prevăzute la alin. (5) se vor emite doar în baza acordului scris al proprietarului fondului forestier“. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Anunt ITM

„ Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț, cu sediul în...

Judecat pentru trafic de droguri

Procurorii au finalizat cercetările şi l-au pus sub acuzare...

Alertă la spital

Joi după-amiază, un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului...