Traficant de droguri prins la Târgu-Neamţ

Data:

Gicuţă Adrian Vocurek (poreclit „Bolfos“), un tânăr în vârstă de 22 de ani, din satul Oglinzi (al comunei Răuceşti), a fost arestat preventiv de Tribunal, la sfârşitul acestei săptămâni, după ce a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT când a ridicat un colet în care erau 200 de pastile de ecstasy. Individul, cu zece clase, fără antecedente penale şi ocupaţie, intrase în legătură cu ieşeanul Constantin Cojocaru (39 de ani, din municipiul Paşcani), care i-a propus să se îmbogăţeasc din afaceri cu droguri. Astfel, acesta i-a dat bani tânărului, finanţându-i o călătorie în Germania, punându-l în legătură cu furnizorul de ecstasy de la care a cumpărat pastilele şi le-a trimis în ţară prin intermediul unei firme de curierat internaţional. Anchetatorii, însă, erau la curent cu toate acestea, au aşteptat sosirea drogurilor în Târgu-Neamţ şi, după ce Vocurek a ridicat pachetul, l-au reţinut. În acelaşi dosar a fost reţinut în Iaşi, iar apoi arestat, şi Cojocaru, tot pentru trafic şi introducere în ţară de droguri de mare risc. Ieşeanul, se afla sub control judiciar şi este recidivist, fiind condamnat la 11 ani şi două luni de închisoare tot pentru trafic de droguri. El fusese prins în flagrant în vara lui 2018, în timpul unei tranzacţii cu cocaină, chiar lângă sediul Parchetului Hârlău.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Pregătiri pentru „Vacanţe  Muzicale la Piatra-Neamţ“

Festivalul internaţional „Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ“ ajunge, anul acesta,...

Prinşi beţi la volan

În după-amiaza de 2 iunie, la ora 12, poliţiştii...

Copil electrocutat pe un tren în Târgu-Neamţ

Un băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul...