Distrugători reţinuţi

Data:

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 16 şi 20 de ani, din comuna Crăcăoani, au fost reţinuţi de poliţişti, în ziua de 10 iunie, după ce au făcut scandal şi au distrus mai multe bunuri, la Bodeşti. Ei s-au dus întâi la o femeie de 28 de ani, cu care aveau un conflict mai vechi, şi au ameninţat-o. Apoi, au mers la casa altei femei de 73 de ani, pe care au ameninţat-o, iar unul din ei i-a distrus poarta cu un topor. Agresorii urmează să fie prezentaţi Parchetului Piatra-Neamţ, cu pro-punerea de luare a unei măsuri preventive – sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii publice.

În aceeaşi zi de miercuri a fost reţinut alt tânăr, de 26 de ani, care a distrus cu o lopată parbrizul şi luneta unei maşini. Autoturismul în cauză este al unui bărbat de 33 de ani, din Vânători-Neamţ. El se dusese cu maşina la un service auto, pentru nişte reparaţii, iar tânărul care a provocat distrugerile, beat fiind, a vrut să se răzbune în urma unor neînţelegeri. Prejudiciul este de 1.200 de lei. Parchetul Târgu-Neamţ urmează să hotărasc ce măsură preventivă va fi luată împotriva agresorului.  (Mihai SAVA)

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tăinuitor dus la puşcărie

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Săbăoani l-au depistat, în comuna...

Hală făcută scrum

De la un fierăstrău electric utilizat incorect, miercuri seară,...

Accident cu trei răniţi la Ştefan cel Mare

Marţi după-amiază, în comuna Ştefan cel Mare, a avut...