Se pregăteşte şantierul pe Axial

Data:

Pentru cei care ajung în această perioadă în zona Izvoru Muntelui şi sunt curioşi, văzând că o parte a drumului judeţean a fost decopertată şi chiar au apărut câteva utilaje, este important de menţionat faptul că nu e vorba despre începerea lucrărilor de asfaltare a Axialului aşa cum, poate, sperau. Într-adevăr, contractul pentru execuţia lucrărilor a fost semnat cu asocierea de firme care a câştigat licitaţia, însă, până la demararea lucrărilor efective va mai trece o vreme. Potrivit purtătorului de cuvânt al Consiliului Judeţean, deocamdată a început pregătirea viitorului şantier, care va fi deschis anul acesta, însă nu se ştie exact momentul. Totul depinde de finalizarea documentaţiei de proiectare. Amintim că proiectul de reabilitare a drumului care face legătura între Izvoru Muntelui şi staţiunea Durău urmează să fie realizat cu fonduri guvernamentale, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală II, iar costurile investiţiei se ridică la 29,5 milioane de lei. (R.C.)

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...