Când am intrat jurist la UJCAP Neamţ, venind de la Suceava, colegul împreună cu care fu-sesem repartizat pe sector mi-a spus din prima: „Eu am fost securist până nu de mult, îţi spun eu, ca să nu-ţi spună alţii“. OK, mi-a spus el, am înregistrat, nu s-a întâmplat nimic deosebit pe această linie, chiar nu se discuta pe această temă în colectivul nostru, colectivul era cu totul haios şi simpatic (vezi şi episodul următor, de-a dreptul colorat). Dar colegul meu de sector nu era singurul fost securist aterizat în cooperaţia agricolă, erau cel puţin şase – şapte. Probabil fusese o restructurare, sau chiar o epurare, cum se mai practica în epocă, poate securiştii ajunseseră să fie mult prea mulţi, sau o mişcare de mână a lui Ceauşescu provocase chestia – nu ştiu. Chestia e că am lucrat timp de doi ani într-un colectiv de foşti securişti, şi toţi erau nişte băieţi normali, uşor diferiţi unul de altul, ca în orice colectiv.
Eu şi Secu (5)
Unul din securiştii de mai sus, Dumnezeu să-l ierte, a murit acum câţiva ani în Italia, dus la tratament de fiul său, era cel mai haios dintre ei/noi toţi. Şi pentru că a murit, şi pentru că îl iubesc post-mortem ca pe un frate, îi dau şi numele: Ion Macsim.
Nea Ion ne-a spus într-o zi, la o memorabilă petrecere a noastră de la restaurantul Paharnicul, o poveste faină de tot:
Cică pe când era el securist, într-o zi stătea la masă cu un miliţian, la un restaurant. Adică beau amândoi, ca să fiu mai clar. El, securistul, civil, avea pistolul la cingătoare, miliţianul, în uniformă, nu avea pistolul la el. La un moment dat au avut o dispută, care a dege-nerat într-o ceartă serioasă. Aşa că nea Ion, securistul, a scos pistolul, miliţianul s-a speriat şi a luat-o la fugă, iar securistul l-a alergat prin tot cartierul, spre stupoarea cetăţenilor aflaţi în zonă.
Se pare că întâmplarea nu a avut niciun fel de urmări, fiind doar o ceartă între amici.
_____________________________
Jud. Gheorghe MOROŞANU
nihilsinegeo@yahoo.com
