l Vulpiţele Galbene – CS „Nicu Gane“ Fălticeni 4-1 (2-1)
Singura grupare feminină de fotbal a judeţului înscrisă în cadrul unei competiţii oficiale, Vulpiţele Galbene Roman a încheiat prima parte a sezonului de campionat în seria I din eşalonul trei fotbalistic. Elevele pregătite de profesorul Adelin Tămăcel sunt neînvinse la capătul celor şapte etape din tur. Duminică, 19 noiembrie, pe terenul propriu („Moldova“ din Roman), fotbalistele nemţene şi-au apropiat a şaptea victorie consecutivă la vizita ocupantei locului secund din ierarhia seriei. Partida anunţată în compania celor de la CS „Nicu Gane“ din Fălticeni s-a terminat cu succesul clar al gazdelor, scorul 4-1, după ce la finalul primei reprize, romaşcancele conduceau cu 2-1. Golurile jucătoarelor ce provin de la Colegiul Tehnic „Miron Costin“ din Roman au fost marcate de Maria Ciauşu, Paula Agu, Elena Jaleru (în două rânduri). Meciul de duminică între Vulpiţele Galbene romaşcane şi sucevencele de la „Nicu Gane“ Fălticeni a fost arbitrat de o brigadă nemţeană de arbitri, formată din Cosmin Apetrei (Roznov) – Cosmin Cercel (Piatra-Neamţ) şi Alexandra Lungu (Roman). În cele şapte victorii şi nicio înfrângere, contabilizate pe linia ocupantei primului loc în clasamentul seriei I din Liga a III-a, Vulpiţele Galbene au strâns şi 42 de goluri marcate şi numai trei primite lângă cele 21 de puncte acumulate. Aflată pe loc promovabil în ierarhia momentului după terminarea primei părţi a sezonului, gruparea romaşcană feminină de fotbal nu şi-a propus accederea în eşalonul superior (Liga a II-a) ca obiectiv. Nici măcar la întărirea propriului efectiv de jucătoare, antrenorul Adelin Tălmăcel nu se poate gândi atât timp cât bugetul formaţiei sale nu permite o asemenea investiţie. Lotul jucătoarelor romaşcane va intra în vacanţă de duminică, 10 decembrie şi vor reveni la pregătire în luna ianuarie. După vacanţa de iarnă şi pauza competiţională dintre tur şi retur, întrecerea campionatului Ligii a III-a de fotbal feminin va fi reluată în lunile martie sau aprilie din anul viitor.
La ultima etapă a turului seriei I din eşalonul trei fotbalistic feminin, celelalte partide s-au încheiat cu următoarele rezultate: Real 3 Craiova – Dream Team Bucureşti 1-2 / CSM Paşcani – Universitatea 2 Galaţi 1-2 / Progresul Bucureşti – CF Oneşti 1-3.
(Ciprian AVĂDANEI)



