La DSP se pregăteşte fotoliul pentru un nou director

Data:

Fotoliul de director al Direcţiei de Sănătate Publică, rămas vacant după proaspăta debarcare a dr. Dan Dorin Morenciu, nu va apuca să se răcească. Asta pentru că, aşa cum ne-au precizat surse din cadrul instituţiei, un alt angajat al DSP va fi înscăunat, în curând, director executiv. Este vorba despre inspectorul Anca Brânduşa Movilă, de loc din Târgu-Neamţ, care se află în capul unei liste cu mai multe nume propuse pentru şefie, pe care oficialii Ministerului Sănătăţii au filtra-t-o deja.

Reamintim că, începând cu 10 august, atribuţiile specifice funcţiei publice de conducere director executiv al DSP au fost delegate directorului economic Constantin Oprea. Tot din acea perioadă, dr. Daniela Florina Marcoci, director adjunct al DSP a fost transferată în interesul serviciului la Ministerul Sănătăţii.

Demiterea lui Morenciu şi detaşarea (fără pierderea funcţiei de director adjunct) dr. Marcoci au fost „operate“, aşa cum a explicat, în luna iulie, Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, deoarece DSP nu a reşit să îşi îndeplinească misiunea legală privind acoperirea vaccinală împotriva rujeolei. (M.T.)

1 COMENTARIU

  1. Pai cum altfe, cei doi poli ai capabilitatii sunt Tg. Neamt si Teleorman…..
    Cine stie ,cati secretari si subsecretari si suprasecretari de stat sunt din Teleorman ?
    Unii zic ca 55, altii ca mai multi…….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...