Handbal feminin – senioare / La turneul de la Braşov, Un eşec şi două victorii pentru romaşcance

Data:

 

Handbalul feminin românesc din Liga Naţională turează motoarele deşi calendarul are Sărbătoarile de Iarnă. Startul returului este programat imediat după Revelion, aşa că toate echipele se află în plină perioadă de pregătiri, dar mai ales joacă meciuri de verificare.

Handbalistele de la HCM Roman au disputat deja un turneu organizat pe teren propriu, chiar înaintea Crăciunului. Echipa nemţeană a câştigat turneul, chiar dacă a cedat în disputa cu CSM Slobozia.

Fetele romaşcane au avut liber doar două zile, după care s-au reunit la antrenamente. Duminică şi luni echipa HCM Roman a participat la un alt turneu de verificare, organizat de echipa Corona Braşov.

S-au aliniat la startul acestui turneu Corona Braşov – organizatoarea competiţiei, HC Zalău, CSM Slobozia şi HCM Roman – toate componente ale Ligii Naţionale.

În primul meci al turneului braşovean handbalistele noastre au jucat în compania lui Gheorghe Tadici. Romaşcancele au învins clar, cu scorul de 29 – 23 (15 – 19).

A urmat disputa cu gazdele de la Corona Braşov, meci care s-a disputat în noua sală de la Cheile Grădiştei. După ce au condus la pauză cu 14 – 13, nemţencele au cedat cu 23 – 31.

În ultimul asalt de la Braşov handbalistele romaşcane au trecut de CSM Slobozia cu scorul de 30 – 23 ( 14 – 9 ).

Nu a evoluat la turneul de la Braşov căpitanul echipei, Carmen Stoleru. Carmen are o uşoară contuzie, putea juca la turneu, însă tehnicienii Florentin Pera şi Viorel Lazăr au decis să o menajeze.

Doar trei zile de vacanţă

Handbalistele romaşcane au revenit la Roman, iar astăzi vor avea o şedinţă de refacere. Jucătoarele şi antrenorii vor fi doar trei zile liberi, deoarece în ziua de 3 ianuarie vor fi la antrenamente.

Liga Naţională feminină se va relua cu prima etapă a returului, programată pentru sâmbătă, 10 ianuarie. HCM Roman va juca pe teren propriu cu U Alexandrion Cluj.

În ziua de 8 februarie HCM Roman are programat meciul tur din cadrul optimilor de finală ale Cupei Cupelor.

Gruparea romaşcană şi-a exprimat intenţia de a juca meciul cu danezele de la FC Midtjyland în Sala Polivalentă din Piatra Neamţ.

La ora elaborării acestui articol oficialii romaşcani nu informaseră federaţia continentală de această intenţie, însă o decizie finală trebuie luată în scurt timp.

Vă reamintim că HCM Roman ocupă după turul Ligii Naţionale feminine locul V. Gruparea romaşcană este angrenată şi în Cupa României. Echipa noastră va juca în primul meci pe terenul echipei HC Dunărea Brăila.

Vă reamintim că ediţia din acest sezon a Cupei României are formatul schimbat. În primul tur se dispută un singur meci, aşa că pentru a urca în sferturile de finală HCM Roman trebuie să câştige meciul de la Brăila.

(Constantin Radu RUSU)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat de presa

O camionetă a luat foc în mers

Din cauza unui scurtcircuit la un cablu electric defect,...

Pescari amendaţi

În ziua de 14 aprilie, poliţiştii Biroului Judeţean Transporturi...

Intreruperi Neamt 17.04.2026