Fotbal – Liga a III-a: Antim, înregimentat la CSM Roman

Data:

Cu numai o săptămână înaintea debutului în noul sezon de campionat la nivelul întrecerii primei serii din Liga a III-a de fotbal, gruparea nemţeană CSM Roman a mai perfectat un transfer. Antrenorii Gabi Ţapu şi Iosif Susanu, împreună cu şefii clubului cu ajuns la un acord comun pentru înregimentarea jucătorului Liviu Antim. În ediţiile precedente de campionat, acesta a activat la mai multe formaţii, participante tot în competiţia eşalonului trei intern: Ceahlăul Piatra-Neamţ, respectiv Aerostar Bacău. Sezonul trecut, Liviu Antim a fost om de bază în primul „unsprezece“ al „aviatorilor“ de la Aerostar Bacău, echipă în curtea căreia a avut evoluţii apreciate. Antim evoluează pe postul de mijlocaş, principalele calităţi ale acestuia fiind viteza şi tehnica. „Este născut pe 18 august 1997, deci reprezintă un transfer ce ne va ajuta şi pe viitor“, au spus antrenorii de la CSM Roman. Ieri, după închiderea ediţiei noastre, echipa nemţeană de lângă Moldova a avut programată disputarea ultimului meci de pregătire în această vară, înainte de participarea în următorul sezon intern.

Sâmbătă, 26 august, Marin, Popa, Dutciuc şi restul echipierilor sunt aşteptaţi să debuteze în întrecerea primei serii a campionatului Ligii a III-a interne de fotbal. Cea dintâi înfruntare a sezonului de campionat este anunţată pe terenul covăsnenilor de la ACS KSE Târgu-Secuiesc, o formaţie nou-promovată la nivelul întrecerii Ligii a III-a. Până atunci, romaşcanii vor disputa primul meci oficial în stagiunea 2017-2018 la nivelul întrecerii Cupei României, cu prilejul celei de-a doua etape la nivel naţional. CSM-ul romaşcan este programat să joace marţi, 22 august, cu începere de la ora 17.30 în deplasare, pe terenul botoşănenilor de la ACS Transdor Tudora. În comuna respectivă de lângă Botoşani, gazdele s-au dovedit până acum, la me-ciurile precedente, o echipă incomodă şi ajutată foarte mult de starea foarte proastă a terenului propriu de joc. Până în faza şaisprezecimilor de finală la nivelul întrecerii Cupei României, echipa gazdă are obligaţia asi-gurării costurilor de organizare. Singura excepţie o reprezintă costul baremului de arbitraj care va fi suportat în procente egale 50%-50% de către ambele competitoare. Echipa gazdă are obligaţia de a achita, integral, baremul de arbitraj iar echipa oaspete are obligaţia de a achita, ulterior, către clubul gazdă, jumătate din valoare.

Ieri, în ultimul meci de verificare a potenţialului de joc la jucători şi de testarea  diferitelor variante şi formule de echipă, CSM Roman urma să înfrunte replica alte formaţii botoşănene: Sănătatea Darabani. Respectiva grupare îi este colegă de serie şi eşalon taberei romaşcane, la nivelul Ligii a III-a. Cu echipa din Darabani, CSM Roman se va întâlni, în deplasare, în turul de campionat al Ligii a III-a în runda cu numărul 13 (anti-penultima) a campionatului.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Etajul unei case din Roznov s-a făcut scrum

Un coş de fum neprotejat a dus la izbucnirea...

Tinere rănite într-o maşină care s-a răsturnat

În seara de 27 aprilie, în satul Sabasa (al...

Motociclişti instruiţi de poliţişti

Poliţiştii Serviciului Rutier au organizat, duminică, o întâlnire cu...