Judecătorii decid dacă-l ţin în continuare la beci pe comisarul-şef Gherasim

Data:

 

Astăzi, Tribunalul Bacău va analiza contestaţia făcută de comisarul-şef Nicolaie Gherasim, ofiţerul pietrean arestat preventiv de Judecătoria Bacău pentru că, în octombrie, a dat cu maşina peste un bătrân, iar apoi a fugit, lăsând date false de identitate. Fostul şef al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie a atacat sentinţa prin care a fost încarce-rat preventiv şi speră să-şi petreacă sărbătorile în libertate. Şansele ca poliţistul să fie eliberat sunt însă extrem de mici, în condiţiile în care bărbatul a încălcat grav legea. Gherasim mizează, în contestaţia făcută, pe problemele medicale pe care le are, dar acestea sunt mai mult de natură psihică şi pot fi tratate şi după gratii.

Reamintim că, vinerea trecută, ofiţerul a fost reţinut de Parchetul Curţii de Apel Bacău pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Aşa cum au comunicat anchetatorii băcăuani, poliţistul, aflat în concediu medical de vreo opt luni, a comis următoarele fapte: „La data de 20.10.2014, în jurul orelor 12.30, a condus pe drumurile publice un autoturism neînmatriculat, accidentând pe partea vătămată C.G., apoi a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie abilitate, lăsând partea vătămată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Piatra-Neamţ, precizând date de identificare fictive: nume, număr de telefon şi adresă“.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...

Simulare de explozie, la Rifil

În ziua de 23 iunie, Inspectoratul pentru Situaţii de...

Şofer beat dus la puşcărie

Poliţiştii l-au depistat, în ziua de 22 iunie, în...

Accident cu opt victime în Săbăoani

Luni seară, în satul Traian (al comunei Săbăoani), a...