43 de hectare de vegetaţie, în flăcări

Data:

În ziua de 16 martie, pe teritoriul judeţului, pompierii au intervenit pentru localizarea şi lichidarea  a 11 incendii de vegetaţie uscată, în urma cărora s-au mistuit aproximativ 43 de hectare de buruieni.

Detaşamentul Roman a intervenit la două incendii, pe malul râului Moldova – 100 mp şi pe Calea Romanului – cinci ha şi zece tone de resturi menajere.

Detaşamentul Piatra-Neamţ a avut cinci misiuni, la Vaduri (comuna Alexandru cel Bun) – două căpiţe de fân şi 600 mp de vegetaţie; la Gura Văii/Girov – 1,5 ha; la Dăneşti/Girov – trei ha; la Izvoare/Dumbrava Roşie – 200 de metri pătraţi de vegetaţie uscată şi în Potoci/Bicaz – 20 de copaci şi 200 mp de iarbă.

Detaşamentul Târgu-Neamţ a intervenit la patru incendii, în Poiana Teiului – 5.000 mp; la Ghindăoani – zece ha; în Hangu – opt ha şi la Ţolici/Petricani – 15 ha de vegetaţie uscată.

La aceste misiuni au participat şi cadre de la posturile de Poliţie Girov şi Petricani, jandarmii bicăjeni şi voluntari din cadrul SVSU din localităţile în care s-au produs incendiile. Cauza probabilă de producere a acestor evenimente a fost stabilită ca fiind focul deschis în spaţii deschise.

(Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Incendiu devastator la Cordun

Vineri dimineaţă, din cauza unui aparat electrocasnic defect, care...

O maşină a luat foc în parcare

Din cauza unui scurtcircuit electric, joi spre vineri noaptea,...

Tăinuitor reţinut în cazul traficanţilor de maşini

Miercuri, poliţiştii au reţinut un tânăr în vârstă de...