Municipalitatea pietreană vrea să mărească suprafaţa împădurită din jurul oraşului, astfel încât, a propus consilierilor locali aprobarea transformării unui teren viran, care până acum a fost utilizat ca păşune, în pădure. Potrivit primarului Dragoş Chitic, suprafaţa este de peste 40 de hectare şi se află în apropierea străzii Apusului, în cartierul Dărmăneşti.
„Ne propunem să creştem suprafaţa de pădure a municipiului Piatra-Neamţ şi să impădurim o suprafaţă de 40.56 hectare situată în apropierea străzii Apusului, un teren degradat, folosit până anul trecut pentru păşunat. Plantarea de arbori şi creşterea suprafeţei împădurite a oraşului nostru, mai ales în contextul schimbărilor climatice din ultimii ani, joacă un rol important în privinţa protecţiei mediului şi sănătatea populaţiei. Pădurile reprezintă fabrici naturale de oxigen , contribuie la un mediu mai sănătos, mai curat şi reprezintă „aurul verde“ al României“, a explicat primarul Chitic.
Iniţitiva a fost aprobată de aleşii pietreni iar plantările urmează să fie realizate cel mai probabil în toamna acestui an, sub coordonarea Direcţiei Silvice.