l Spitalul Orăşenesc Bicaz se află pe ultima sută de metri a drumului pentru obţinerea acreditării
Primăria Bicaz a fost anunţată, în 22 ianuarie, că Spitalul Orăşenesc Bicaz are mari şanse să beneficieze de o investiţie în valoare de 13,5 milioane de lei, care constă în reabilitarea termică a clădirilor. „În aceeaşi zi, am primit vizita unei comisii de evaluare a obiectivului propus spre finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014- 2020. Proiectul a fost notat cu 82,5 puncte din 100 posibile, ceea ce ne întăreşte ideea că iniţiativa noastră de a dezvolta unitatea medicală este una câştigătoare. Trebuie să precizez că reabilitarea termică a clădirilor spitalului nu presupune doar partea de anvelopare, ci şi înlocuirea şi refacerea acoperişurilor, a instalaţiilor electrice şi a reţelelor de încălzire. Totodată, prin implementarea aceluiaşi proiect, vor fi adaptate sisteme moderne de asigurare a agentului termic“, a precizat Nicolae Sălăgean, edilul Bicazului. Autorităţile locale mai au de aşteptat aproximativ 30 zile, cât durează perioada legală în care pot fi depuse contestaţii legate de evaluarea proiectului, după care se va putea trece la procedura efectivă de precontractare şi contractare finală a lucrărilor ce urmează a fi demarcate la spital. În paralel, unitatea medicală este pregătită pentru acreditare, vizita unei comisii de evaluare a spitalului fiind aşteptată în vara următoare. „Avem în derulare lucrări de asigurare a sursei de rezervă pentru energie electrică (montarea de generatoare – n.r.). De asemenea, tot în vederea obţinerii acreditării avem în derulare lucrări de asigurare a rezervei cu apă potabilă şi pentru incendiu. Alt obiectiv aflat în lucru este reprezentat de lucrările de reabilitare şi dotare a blocului alimentar. Tot la spital, am făcut demersuri pentru elaborarea unui alt proiect de Reabilitare, modernizare şi dotare a Ambulatoriului Integrat de Specialitate, lucrarece va fi finanţată cu fonduri europene“, a adăugat primarul Sălăgean. Vizita pentru acreditare, programată în luna iulie, are şanse să fie amânată dacă proiectul de Reabilitare termică va începe să se contureze şi fizic şi nu se va „bloca“ în contestaţii sau alte obstacole de ordin procedural. Cu toate acestea, atât reprezentanţii spitalului, cât şi autorităţile locale sunt de părere că indiferent de posibilitatea câştigării unui nou termen pentru evaluarea unităţii medicale, se va avea în vedere ca toate condiţiile impuse pentru obţinerea acreditării să fie gata la timp. (T. MARIAN)