Pompierii au adjunct un doctor în geografie

Data:

După concursul organizat la începutul acestei luni, Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) „Petrodava“ şi-a completat schema pe funcţii de conducere; excepţie făcând cea de comandant, pe care (după plecarea la Bucureşti a colonelului Ioan Niţică) a fost împuternicit prim-adjunctul locotenent colonel Mihai Ciprian Mitrea. De curând, postul de adjunct a fost ocupat de colonelul Claudiu Gaman, în vârstă de 44 de ani, căsătorit, cu doi copii. De pe noua funcţie, acesta se va ocupa cu coordonarea, îndrumarea, controlul şi evaluarea activităţilor pe linie de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, logistică şi achiziţii publice. Ofiţerul are două mastere în management şi siguranţa la incendii a construcţiilor şi a obţinut titlul de doctor în geografie. De asemenea, el este specializat în comunicarea în situaţii de criză mediatică şi vorbirea în public folosind instrumente de programare neuro lingvistică. Totodată, la comanda Detaşamentului Roman a fost numit maiorul Constantin Luca (36 de ani, căsătorit, cu doi copii), la Detaşamentul Piatra-Neamţ comanda este asigurată de locotenentul Andrei Grancea (28 de ani, în prag de căsnicie), iar locţiitorul acestuia a devenit locotenentul Dumitru Ignat (27 de ani). Singurul post de conducere vacant din structura IJSU a rămas cel de locţiitor al comandantului Detaşamentului de Pompieri Roman. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Turişti salvaţi de pe-un perete de stâncă în Cheile Şugăului

Două persoane au rămas blocate duminică seara în Cheile...

Rănită în incendiul care i-a distrus casa

O femeie în vârstă de 86 de ani, din...

3 CĂRȚI (discret dialog nocturn)

Piatra-Neamț, după 1989. Anticariatul din Bulevardul Republicii nr.6mirosea tandru...