12 lebede moarte pe lacul Bâtca Doamnei

Data:

Vineri dimineaţă, în urma unui apel la 112, un echipaj de pompieri (cu o autospecială complexă şi o barcă) din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ a intervenit pentru degajarea a 12 lebede moarte din lacul Bâtca Doamnei. După ce au fost scoase din apă, acestea au fost predate reprezentantului Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, în vederea stabilirii cauzei decesului.

Reamintim că, din noiembrie, în contextul în care pe lac este focar de gripă aviară, opt localităţi sunt sub restricţie sanitară veterinară. Este vorba despre Piatra-Neamţ, Pângăraţi, Alexandru cel Bun, Gârcina, Dobreni, Negreşti, Girov şi Dumbrava Roşie.

În localităţile aflate sub restricţii sanitare, medicii veterinari vor putea să recolteze probe, să notifice orice suspiciune de boală şi să dispună măsuri de restricţie. Gestionarii fondurilor cinegetice au obligaţia de a  monitoriza efectivele de păsări, iar administratorilor exploataţiilor comerciale de păsări din zona infectată le revine sarcina de a aplica şi respecta regulile de biosecuritate în vigoare. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Ambulanţă lovită de un şofer neatent

Ieri după-amiază, la intersecţia străzilor Progresuluin şi Lămâiţiei din...

Şi-a prins piciorul în motocultor

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din...

Salvat la limită din apa râului Moldova

Marţi dimineaţă, pe la ora 10, un bărbat în...