10.000 de lei cash, furaţi din buzunar

Data:

La cinci zile după ce i-a sustras portofelul cu 10.000 de lei cash din buzunar unui consătean, un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Icuşeşti, a fost identificat şi reţinut de poliţişti. Furtul s-a petrecut pe 24 decembrie, într-un magazin din localitate, iar fapta le-a fost anunţată oamenilor legii de fratele victimei (32 de ani). Hoţul urmează să fie prezentat Parchetului Roman, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Pe aceeaşi linie infracţională, tot în ziua de 29 decembrie, un romaşcan de 39 de ani, care se sustrăgea de la punerea în executare a unui mandat de arestare preventivă, a fost depistat în Vama Borş, de poliţiştii de frontieră. El era dat în urmărire internaţională. „În fapt, în noaptea de 6 spre 7 septembrie, acesta împreună cu alte două persoane ar fi pătruns fără drept în anexa unei unităţi de învăţământ de unde ar fi sustras două centrale termice şi o motocoasă, cauzând un prejudiciu de aproximativ 15.000 de lei.

De asemenea, în noaptea de 24/25 septembrie, bărbatul însoţit de alte două persoane, ar fi intrat în două anexe ale unei firme de unde ar fi sustras aparate şi scule electrice, precum şi parfumuri, sticle cu băuturi alcoolice şi alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 26.000 de lei“, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Urmăritul urma să fie dus la instanţă, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă. (Mihai SAVA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Tânărul care a muşcat un taximetrist – trimis în judecată

Octavian Luca Onu, în vârstă de 19 ani, din...

Pedofil arestat

Ovidiu Iulian Pîrjolea, în vârstă de 33 de ani,...

O maşină a luat foc în centru

Din cauza unui scurtcircuit electric, ieri dimineaţă, a izbucnit...