„Privirea este pe mâini sigure“ în cazul nemţenilor cu afecţiunii oftalmologice: Clinica Oftalmologică Gauss a deschis primul sediu din Piatra-Neamţ

Data:

Peisajul medical nemţean s-a îmbogăţit cu o nouă unitate dotată cu aparatură de ultimă generaţie. Este vorba despre Clinica Oftalmologică Gauss care a fost inaugurată vineri, 4 decembrie, la Piatra-Neamţ. Aceasta este situată pe B-dul Decebal, nr. 14 (vizavi de Hotel Central Plaza).

La deschidere au participat personalităţi din domeniul medical, oficialităţi locale (Dragoş Chitic – primarul municipiului Piatra-Neamţ, Vasile Popescu – viceprimar) şi judeţene (Constantin Iacoban – preşedintele Consiliului Judeţean ), dar şi numeroşi colaboratori care au apreciat investiţia, dar şi necesitatea înfiinţării unei astfel de clinici şi au urat succes echipei medicale. „Am deschis această clinică la Piatra-Neamţ pentru a veni în întâmpinare dorinţelor pacienţilor şi pentru a-i spijini în necesităţile şi aşteptările lor. Am observat de-a lungul celor peste şapte ani de experienţă că pacienţii pietreni au apelat cu încredere la serviciile noastre pe care până acum le ofeream la Bacău, drept dovadă că în ultimii ani, peste 30 la sută dintre cei care ne treceau pargul erau din Neamţ. Tocmai de aceea am decis să deschidem o clinică şi aici. Se spune că nu există o reţetă a succesului. În cazul nostru succesul se construieşte zi de zi, prin muncă şi profesionalism, în strânsă legătură cu pacienţii. Noi am aşezat întotdeauna beneficiarul actului medical pe primul plan şi ne-am propus să fim cei mai buni în tot ceea ce face“, a declarat dr. Oana Postolache.

Clinica oferă într-un spaţiu generos şi modern cea mai nouă tehnologie existentă în domeniul chirurgiei oftalmologice. Include un bloc operator dotat cu aparatură de ultimă generaţie, iar ca anexe, două cabinete oftalmologice cu tehnologie ultramodernă, pentru explorări funcţionale în cadrul investigaţiilor. Echipa medicală reuneşte cei mai buni specialişti în domeniu, fiind formată şase medici şi coordonată de dr. Cristian Postolache, medic primar oftalmolog. „«Gauss» a pornit practic ca un vis. A fost un vis al meu de construi un centru oftalmologic puternic dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, după modelul centrelor din străinătate. De alfel, visul acesta a pornit de când eram rezident şi am avut ocazia să văd astfel de centre în Germania şi Franţa. Cu toate că am avut mai multe posibilităţi în carieră am decis să deschidem un cabinet în Bacău pe care încă de la început l-am dotat cu tehnologie de ultimă generaţie, iar oamenii au apreciat acest lucru şi din start am avut un număr mare de pacienţi. Cu suflet şi multă muncă am reuşit să avem cea mai puternică clinică din Bacău şi chiar din ţară. Ne putem lăuda în momentul de faţă că putem face operaţii tot mai complexe. La ceea ce facem noi, spitalizarea este inexistentă, în 15 minute după operaţie pacientul iese pe uşa clinicii şi îşi vede de activităţile cotidiene, cel mult trebuie să poarte un pansament, o zi. La fel, chirurgia vitreo-retiniana a avansat foarte mult şi noi în clinica noastră facem operaţii de acest fel. Practic, prin nişte trocare ce nu sunt mai groase decât un vârf de ac, introducem instrumentele. Tehnologia aceasta o avem şi noi la clinică şi la fel, pacientul pleacă după 15 minute“, a declarat dr. Cristian Postolache, medic primar oftalmolog.

Prin noile tehnologii pot fi tratate şi cazuri foarte avansate de cataractă, în condiţii de siguranţă şi cu riscuri minime, printr-o intervenţie chirurgicală redusă ca timp (aproximativ cinci sau şapte minute) şi prin microincizii de până la 1,2 mm. Operaţia are caracter minim invaziv.

Clinica Oftalmologică Gauss vine acum în întâmpinarea pacienţilor din judeţ care nu mai sunt nevoiţi să se deplaseze pentru astfel de servicii la clinica din Bacău.

O dată cu deschiderea Clinicii Oftlamologice Gauss, „Privirea este pe mâini sigure“ şi pentru pacienţii din Neamţ.

(Sabina DAMIAN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Comunicat presa Tasca

Comunicat de presa pipirig

Percheziţii într-un caz de contrabandă cu ţigări

În ziua de 20 februarie, poliţiştii ieşeni de Investigare...

Mahmur, la proba practică de şofat

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din...