8.5 C
Piatra Neamț
sâmbătă, octombrie 11, 2025
AcasăSocialMedicii s-au întors la cabinete, sistemul informatic a intrat în vacanţă

Medicii s-au întors la cabinete, sistemul informatic a intrat în vacanţă

Date:

Medicii se află din nou în culmea disperării din cauza nefuncţionării platformei informatice şi implicit a cardului de sănătate După cele cinci zile libere, medicii de familie s-au întors, luni, la cabinete. Toate bune şi frumoase până la un moment dat. Pentru a nu ştiu câta oară în acest an, sistemul informatic s-a blocat. Medicii nu au avut ce să facă, doar să ceară scuze pacienţilor şi să îi roage să aştepte… deblocarea celebrului sistem. Asta s-a întâmplat în prima zi de după minivacanţă când cabinetele medicilor de familie au fost asaltate de pensionari, tineri şi copii care s-au prezentat pentru consultaţii. Doar două ore au apucat doctorii să lucreze pe net, asta însemnând doar patru sau cel mult cinci pacienţi care să fi fost văzuţi de medicul de familie. „Într-o zi atât de aglomerată, asta mai lipsea. În primele două ore a funcţionat, ce-i drept, mai greu, însă se mai puteau valida serviciile şi reţetele. De la ora 10.30, sistemul informatic nu a mai funcţionat deloc. S-a blocat total, la toţi medicii. Ne arată că aplicaţia este indisponibilă. Nu mai putem face nimic, nici de validat serviciile, nici prescrierea de reţete, nimic….ne uităm la pacienţi şi ei la noi! Noroc că farmaciştii sunt înţelegători şi nu-i lasă pe bolnavii cronici fără medicamente. E început de lună şi mulţi au venit după reţete, în lista mea existând aproximativ 400 de pacienţi în această categorie“, a spus dr. Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ. Practic, doctorii nu au putut valida serviciile medicale sau ridica reţetele în sistem. Pacienţii cu boli acute au fost consultaţi însă pentru a urma tratamentul recomandat de medic, ar fi trebuit să îl cumpere. Medicii spun că nimeni de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu a anunţat cât de repede se va face reparaţia dar nici nu au atenţionat în prealabil de problemele ce ar urma să apară. Cel mai probabil, sistemul a picat din cauza unor probleme tehnice de comunicaţie între unele componente ale sistemului. Nu este prima avarie pe care o are sistemul. Anul acesta, în ultimele trei luni a picat de vreo nouă ori, ultima situaţie de acest gen a fost la data de 10 octombrie când sistemul nu a fost funcţional, a durat patru zile, cea mai de durată avarie, după o alta de două zile. Medicii sunt revoltaţi de faptul că blocajul ar putea ţine mai multe zile în această perioadă foarte aglomerată dacă prestaţiile lor nu vor fi validate în vederea efectuării plăţilor. Un alt motiv de îngrjorare al doctorilor este riscul de a primi nişte imputaţii din partea Casei de Asigurări de Sănătate în cazul unor scăpări fără voie, produse din cauza nefuncţionării sistemului informatic. (Maria NISTOR)

Ultimele știri 🗞

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.