Descindere DNA la Poliţia Piatra-Neamţ

Data:

l mai mulţi agenţi de la Biroul Rutier şi Ordine Publică sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie

Ieri după-amiază, doi ofiţeri din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi doi de la Direcţia Generală Anticorupţie, însoţiţi de „mascaţi“ au ridicat mai multe documente din birourile Poliţiei Municipale Piatra-Neamţ ale câtorva lucrători de la Rutieră şi Ordine Publică, suspectaţi de fapte de corupţie. Forţele de ordine au percheziţionat, de asemenea, un autoturism al Poliţiei Rutiere, dotat cu aparat radar.

Oamenii legii au luat zeci de chitanţiere şi procese-verbale, după care au chemat la audieri 14 poliţişti, cei mai mulţi fiind agenţi rutieri. Totodată, au fost puse în executare mai multe mandate de aducere (fiind chemat să dea explicaţii inclusiv un poliţist care era liber).  Ieri seară, la închiderea ediţiei, audierile continuau să se desfăşoare în două birouri din sediul Poliţiei Piatra-Neamţ, după cum ne-a declarat Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA.  Surse din Poliţie ne-au dezvăluit că sunt vizaţi patru poliţişti de la Ordine Publică şi  zece de la Poliţia Rutieră.

Purtătorul de cuvânt al DNA a precizat că nu poate oferi mai multe informaţii, ancheta fiind în desfăşurare. Se pare că procurorii DNA au primit, în urmă cu mai mult timp, o plângere din partea unui cetăţean care a spus că i s-a cerut şpagă, iar după ce pe fir au intrat ofiţerii DGA, cercetările s-au extins rezultând că erau mai mulţi poliţişti care se ocupau cu astfel de practici.

Vom reveni cu amănunte.

(Mihai SAVA)

2 COMENTARII

  1. foarte putine retineri . speram mai multe la sediul IPJ si la sediul parchetului . coruptia este urmata , intotdeauna , de favorizarea infractorilor , de neindeplinirea atributiilor de serviciu , de indeplinirea lor cu reacredinta , de fals in inscrisuri , etc.
    la ordine publica si la rutiera , la politia locala piatra – neamt , nu stiu daca ar trebui sa ramana in libertate mai mult de 10 politisti ( la un loc ) .
    o gasca de intelopi imbracata in uniforma .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

La volan, beat şi fără permis

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din...

Razii cu „mascaţii“ în mai multe comune

În ziua de 28 ianuarie, poliţiştii de la Serviciul...

Intreruperi Neamt 30.01.2026

Mamă şi fiică rănite după ce s-au răsturnat cu maşina

Neadaptarea vitezei la carosabilul acoperit cu gheaţă a dus...