Alarmă în zorii zilei, la biserica din lemn cu hramul „Sfânta Înviere“, din Săvineşti, unde un incendiu a pornit chiar în timpul slujbei. Din fericire a ars numai o porţiune de perete din zona altarului, din cauza unei sobe supraîncălzite. Din cauza gerului, soba din tablă din altar ar fi fost încărcată mai mult cu lemne şi aşa s-ar fi aprins peretele. Flăcările au fost observate de preot şi enoriaşi, care au luat primele măsuri de stingere, până la sosirea pompierilor. Pompierii au intervenit pe la ora 9.30, iar până la ora 10.15 incendiul a fost stins. La locul intervenţiei s-au deplasat 3 ofiţeri, 19 subofiţeri cu 3 autospeciale de lucru şi spumă, o autoscară mecanică şi o ambulanţă SMURD. Biserica veche din lemn, construită din bârne de stejar din anul 1820, este amplasată în apropierea căminului cultural al comunei, iar alături se ridică o nouă biserică. Obiectele de cult nu au fost afectate, însă la exterior, pompierii au scos o parte din lambriu, urmând a se face o evaluare a pagubelor. (Maria NISTOR)



