Ursul periculos a fost împuşcat

Data:

Ursul care le-a făcut probleme gospodarilor din satul Vădurele a fost împuşcat de vânătorii Direcţiei Silvice Neamţ, după ce au obţinut aprobarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Animalul devenise periculos, astfel că împuşcarea exemplarului a fost singura soluţie pentru ca cetăţenii din zonă să-şi regăsească liniştea. Silvicultorii au recoltat trofeul ursului şi blana acestuia, iar carnea o vor valorifica după obţinerea aprobărilor necesare. Animalul, care cântărea aproximativ 200 de kilograme, şi alţi doi urşi dădeau, de ceva vreme, târcoale gospodăriilor din satele Doamna, Agârcia, Secu-Vaduri şi Vădurele, în căutare de hrană. Unul dintre urşi, ucis de vânători, a devenit din ce în ce mai periculos; a distrus mai multe curţi şi a omorât, în două rânduri, câteva oi şi capre din curţile unor oameni din Vădurele. Silvicultorii şi jandarmii au monitorizat vizitele urşilor coborâţi în sate, cu precădere seara, şi au constatat că unul dintre ei era agresiv, provocând pagube însemnate gospodarilor. În acest context au solicitat aprobarea Ministerului Pădurilor pentru a-l captura. „Cu o săptămână înainte de sărbătoarea Crăciunului, vizitele urşilor în gospodăriile cetăţenilor din Vădurele, comuna Alexandru cel Bun, au devenit din ce în ce mai frecvente, aceştia coborând seară de seară, imediat după căderea întunericului, în grădinile şi curţile din apropierea pădurii. Personalul silvic a monitorizat îndeaproape, alături de jandarmi, situaţia din teren. A fost reclamată prezenţa a două sau chiar trei exemplare de urs care vizitau seară de seară zona. După aprobarea primită de la Ministerul Mediului, Apelor şi Padurilor, ursul care a provocat pagube a fost extras. După extragerea acestuia, vizitele nocturne în gospodăriile cetăţenilor din Vădurele au încetat. Personalul silvic va monitoriza în continuare eventuala revenire a urşilor în zonă“, a declarat Viorel Timişescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Neamţ. Gospodarii au fost avertizaţi să-şi ţină orătăniile în adăposturi Vizitele neaşteptate ale urşilor în căutare de hrană au început la mijlocul lunii noiembrie, când mai mulţi cetăţeni din satul Doamna au sesizat silvicultorii cu privire la faptul că au văzut, în apropierea gospodă riilor, un urs de talie mare. Atunci, silvicultorii le-au atras atenţia cetăţenilor să pună la adăpost orătăniile de prin curţi, să strângă de prin gospodării tot ceea ce ar fi însemnat hrană pentru urşi şi care ar fi putut să-i atragă şi, totodată, să nu intre în pădure indiferent de treburile pe care le-ar fi avut. Ulterior, exemplare de urs au fost văzute în satele Vădurele, Secu-Vaduri şi Agârcia, fapt care a pus din nou în alertă silvicultorii, mai ales că unele vizite ale urşilor au degenerat în distrugerea unor curţi şi uciderea animalelor de pe lângă casele oamenilor. Silvicultorii au atras din nou atenţia gospodarilor să îşi ţină animalele la adăpost pentru a nu atrage animalele sălbatice flămânde. Sfaturile au fost oferite şi în contextul în care silvicultorii nu pot interveni în cazul vreunui eveniment cauzat de animalele sălbatice, din cauza lipsei unor proceduri clare de intervenţie. Săptămâna trecută, imediat după incidentul petrecut la Vădurele, unde mai mulţi gospodari au spus că urşii le-au omorât animalele, silvicultorii au luat decizia de a solicita aprobarea Ministerului Pădurilor pentru capturarea a cel puţin un exemplar de urs şi transportarea acestuia cât mai departe de zonele populate de oameni. Silvicultorii spuneau că tranchilizarea unui urs presupune dotări, substanţe, specialişti cu experienţă în domeniu, iar animalul trebuie să fie liniştit şi la o distanţă de până cel mult 20 de metri. „Tranchilizarea unui exemplar este foarte dificilă şi nu constituie, aşa cum ar putea părea, o opţiune în caz de intervenţie, decât în cazul întrunirii tuturor condiţiilor, şi asta după eliminarea oricărui risc de rănire a celor implicaţi“, spuneau silvicultorii. Cu toate că ursul considerat periculos a fost omorât, asta nu înseamnă că alte exemplare de urs nu vor coborî în sate în căutare de hrană. Tocmai de aceea, sătenii trebuie să ţină cont în continuare de sfaturile silvicultorilor. (Natalia RÎŞTEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Gol puşcă, la cumpărături

Un bărbat din municipiul Piatra-Neamţ, a ieşit miercuri după-amiază...

Panică într-un bloc din Mărăţei

Vineri la prânz, mai mulţi oameni au sunat la...