S-au întrecut în planuri de afaceri: Liceenii de la Info – cei mai buni antreprenori

Data:

Ieri la prânz, Camera de Comerţ şi Industrie a găzduit etapa finală a celei de-a cincea ediţii a competiţiei „Tinerii de azi, antreprenorii de mâine“ – organizată de Clubul Tinerilor Antreprenori din cadrul Colegiului Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.

În finală s-au calificat şase echipaje, din cadrul a trei licee, care şi-au prezentat planurile de afaceri în faţa unui juriu alcătuit din reprezentanţi ai Camerei de Comerţ şi Industrie, Junior Achievement şi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

Jurizarea a fost extrem de dificilă, dat fiind faptul că propunerile antreprenoriale ale tine-rilor au fost extrem de pertinente şi de bine structurate. Totuşi, ca în orice competiţie, a fost alcătuit şi un clasament.

Menţiuni au obţinut echipele: „Clubul de aeromodele şi robotică“ (elevii Alexandru Răzvan Nedelcu şi Andrei Răzvan Miron, coordonaţi de profesorii Constanţa Şalaru şi Constantin Nedelcu) – Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu“ Piatra-Neamţ; „Club Carina – Childhod as a fairy tale“ (elevii Cosmin Luca, Anemona Corpaci, Ana Urdă şi Alina Zaharia, coordonaţi de profesorii Elena Puflea şi Violeta Botezatu) – Colegiul Tehnic „Gh. Balş„ Adjud; „Acvariul de Piatra“ (elevii Roxana Irimia, Vlăduţ Bilboreanu şi Tiberiu Pancu, coordonaţi de profesorii Ionuţ Ciurlea şi Dorina Mormocea) – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.

Premiul al III-lea a revenit echipei „Sport şi energie regenerabilă“ (elevele Patricia Andrei, Georgia Gheorghiciuc, Livia Romaniuc şi Alexandra Stan, coordonate de profesoarele Daniela Neamţu şi Dorina Mormocea) – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.

Argintul competiţiei a fost obţinut de echipa „Path to Knowledge“ (elevii Andrei Linguraru, Radu Adumitroaie, Cezar Apopei, Iustin Gri-gorcea, Alexandru Vasilef şi Tiberiu Teodosiu, coordonaţi de profesoara Elena Genoveva Irimia) – Colegiul Naţional de Informatică Piatra-Neamţ.

Premiul cel mare a fost decernat, în aplauzele concurenţei, echipei „Info-Montan/ Şcoala de mers pe munte“, din cadrul Colegiului Naţional de Informatică Piatra-Neamţ, alcătuită din elevii Codrin Ionuţ Apetrei, Ana Maria Beca şi Ioana Ilca. Profesor coordonator le este Carmen Florescu.

Totodată, din partea Junior Achievement au fost decernate patru premii individuale, elevilor Iustin Grigorcea, Cosmin Luca, Codrin Apetrei şi Ro-xana Irimia. (Liviu ILIE)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Zdrobit de copacul pe care îl tăia

Un bărbat (45 de ani) care tăia copaci în...

Infractor rutier trimis la puşcărie

Vijai Antoni Hălăngescu (zis „Vijarol“), în vârstă de 31...