l în prezent, salvatorii montani au mâinile legate, în caz de urgenţă
Aproximativ două miliarde de lei pagubă şi imposibilitatea de a interveni în cazul unor urgenţe. Este situaţia cu care se confruntă Serviciul Salvamont, după ce un arbore bătrân a fost doborât de vânt chiar peste autospecialele instituţiei. Autoturismele, dotate cu tehnică de ultimă generaţie, care le permiteau salvatorilor să intervină în cele mai dificile situaţii sunt acum în stadiul de „daună totală“; potrivit şefului Serviciului gravitatea situaţiei constă în faptul că, deşi maşinile sunt asigurate, recuperarea banilor poate dura luni de zile, timp de care posibilele situaţii de urgenţă nu ţin cont. Astfel, salvamontiştii nemţeni au mâinile legate, aceasta pentru că maşinile le uşurau considerabil inter-venţiile şi asigurau calitatea actului de salvare.
„Pentru noi este o adevărată tragedie. Vorbim despre maşini cu dotări tehnice de ultimă generaţie, trolii, comunicaţii, echipamente medicale de urgenţă, ranforsate şi pregătite să facă faţă terenului greu accesibil din zona montană.
Copacul cu pricina aparţine de domeniul admi-nistrat de Ocolul Silvic Bi-sericesc, drept pentru care, eu, ca manager, am făcut toţi paşii necesari pentru a încerca să recuperez paguba, inclusiv o plângere penală. Vom cere, de asemenea, în civil contravaloarea daunelor, pentru că maşinile erau asi-gurate. Dar întrebarea este ce facem fără acestea, până peste câteva luni, când se va soluţiona dosarul de daună? Maşinile nu pot fi înlocuite, tocmai pentru că nicio altă instituţie nu deţine astfel de dotări ce permit intervenţia pe teren accidentat. Vom încerca să găsim înţelegere la Consi-liul Judeţean, dar, oricum, speranţele sunt mici. Principala problemă este timpul. Nu ştim cum vom proceda în cazul unor urgenţe, al unor operaţiuni de salvare, în care aceste maşini sunt vitale“, a spus Raul Papalicef, şeful Serviciului Salvamont.
Potrivit managerului instituţiei preţul unui astfel de autoturism ajunge până la 35.000 de euro, fonduri pe care acesta speră să le primească de la autorităţile judeţene în cel mai scurt timp; mai ales că peste 10 zile în Masivul Ceahlău se deschide oficial sezonul de iarnă, iar incidenţa accidentelor va creşte, inevitabil. Pe teritoriul judeţului nostru sunt 240.000 de hectare de zonă montană, toată această suprafaţă fiind supravegheată de către salvamontişti. (R. Z.)



