Handbal feminin – Divizia A / Deşi a fost doar un simplu meci din campionatul eşalonului secund, duminică, Bucuria pietrencelor a fost ca la victoria câştigării unui trofeu

Data:

HCF Piatra-Neamţ – CSM II Bucureşti 28-27 (16-13)

Echipa feminină de handbal a oraşului a reuşit să câştige duminică, în Sala Polivalentă pietreană, meciul împotriva unui adevrsar ce impune respect gândind doar la faptul că este „satelitul“ campioanei Europei. Nu a fost o victorie foarte importantă pentru configuraţia clasamentului primei serii din Divizia A, dar s-a dovedit a fi un succes măreţ pentru actuala generaţie a jucătoarelor profesorului Dan Valentin. Aşa poate fi catalogată izbânda adjudecată de jucătoarele HCF-ului pietrean, la vizita celei de-a doua echipe a grupării CSM Bucureşti, deţinătoarea titlului continental în handbalul feminin.

„S-au apărat ca la Verdun, s-au autodepăşit, iar la final au plâns de fericire“

Victoria a fost cu atât mai frumoasă şi pentru că fetele noastre au trebuit să facă faţă ritmului şi presiunii jocului de duminică, cu un efectiv mult redus numeric şi valoric pe teren, pe întreaga durată a confruntării. Împotriva formaţiei „satelit“ din tabăra campioanei Europei, HCF Piatra-Neamţ a jucat economicos, calculat, şi-a ţinut la respect adversara, a condus pe tabelă chiar şi cu 7 goluri, iar la final s-a descătuşat într-o victorie splendidă. „Succesul este cu atât mai important cu cât a fost reuşit în faţa unei echipe ce a avut pe teren şi jucătoare medaliate cu bronz la Campionatul Mondial. Este victoria fetelor, iar bucurioa lor este de fapt a handbalului pietrean. S-au apărat ca la Verdun când a trebuit, s-au autodepăşit, iar la final chiar au plâns de fericire. Mă bucur mult pentru ele!“, completa antrenorul Dan Valentin.

În partida de duminică, handbalistele noastre au înscris golul victoriei în minutul 59 şi 15 secunde. Ştefania Manolache – Flavia Dorneanu, Andreea Molnar, Rebeca Roşca, Oana Teleucă-Rotaru, Anca Caramalău şi Raluca Balint a fost „şaptele“ formaţiei de bază în tabăra pietrencelor, la meciul cu CSM II Bucureşti. Din echipa HCF-ului mai fac parte Claudia Vereş, Simona Miron, Andreea Creangă, Mădălina Bejan şi Elisabeth Pastor. Marcatoarele formaţiei noastre în jocul de la finele săptămânii trecute au fost: Molnar (7), Dorneanu (9), Caramalău (5), Rotaru (4), Roşca, Balint şi Vereş (câte 1 gol fiecare). În clasamentul primei serii din Divizia A feminină internă de handbal, formaţia HCF Piatra-Neamţ ocupă locul 8, cu 9 puncte câştigate după cele 7 meciuri disputate. În etapa viitoare, elevele profesorului Dan Valentin vor înfrunta, duminică 13 noiembrie, la Plopeni, replica formaţiei gazdă HC Activ CSO (locul 7 cu acelaşi număr de puncte realizat). Duelul semnifică un derby la mijlocul clasamentului.

Celelalte partide din programul etapei a VII-a a primei serii din Divizia a feminină de handbal s-au încheiat cu rezultatele: CNOT Iaşi – Ştiinţa Bacău 24-29 / CSU Târgovişte – Ştiinţa Bucureşti 29-33 / Rapid Bucureşti – Dinamo Bucureşti 26-18 / u. Neptun Constanţa – Activ Plopeni 28-24 / Şcoala 181 Bucureşti – CS HM Buzău 33-40 / Spartac Bucureşti – SCM Piteşti 26-39.

(Ciprian AVĂDANEI)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Fiu violent – încătuşat

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din...

Cazinourile şi păcănelele dispar din Piatra-Neamţ

După două luni de discuţii pro sau contra şi...

Intreruperi Neamt 16.04.2026

Buşteni transportaţi ilegal

Miercuri, poliţiştii Secţiei Rurale Târgu-Neamţ au oprit pentru verificări,...