l Vasile Grigoraş, actual consilier local în Cândeşti, avea numele de cod „Luţaş“
O sentinţă definitivă a Curţii de Apel Bacău arată că fostul primar al comunei Cândeşti (în perioada 2004 – 2012) , Vasile Grigoraş, actual consilier local, a fost colaborator al temutei Securităţi şi a „furnizat informaţii care s-au referit la activităţi potrivnice regimului comunist şi care au vizat şi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului“.
Constatarea a fost făcută de instanţă la cererea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Potrivit informaţiilor din dosarul 2083/ 2/ 2015, Grigoraş a fost recrutat în anul 1981, de Inspectoratul Judeţean Neamţ, Serviciul 2, pentru acoperirea informativa a platformei Săvineşti şi încadrarea informativă a unor persoane din acest obiectiv. El a primit numele conspirativ „Luţaş“.
Îi pâra pe credincioşi
Activitatea informativă a consilierului de Cândeşti apre în mai multe înscrisuri care le-au fost arătate magistraţilor de CNSAS.
„Pârâtul, în calitate de sursă, a informat organele fostei Securităţi cu privire la faptul ca maistrul O.N are rude in RFG, au un mod de viata aparte, elogiind lucrurile si tehnica din Vest. De asemenea, pârâtul informează despre B.E. că «motivează că plecarea sa în Australia este datorată de doruinţa de a cunoaşte cum este şi în altă parte şi de a fugi de greutăţile care sunt întâmpinare în ţara noastră, prilej cu care elogiază modul de viaţă capitalist, făcând comparaţie cu nivelul de trai. De asemenea, a arătat că «L.M., membră a PCR (…) se vorbeşte că ar fi credincioasă şi ar avea un preot, undeva prin Israel, cu care întreţine relaţii mai apropiate». În baza informaţiilor furnizate de pârât, organele fostei Securităţi au dispus avizarea «celui în cauză în vederea vizitării rudelor din RFG», «notă în copie la tovarăşul locotenent colonel D.V. care are elementul în atenţie»; «nota se exploatează la avizarea celei în cauză (…) tov. L.L.». «Întreţine relaţii cu un călugar stabilit în Israel şi pe care l-a cunoscut când activa pe raza judeţului nostru. Este membru de partid, întocmiţi nota pentru secretarul comitetului de partid de la CFS Săvineşti să întreprindă măsurile corespunzătoare. Luaţi măsuri pentru a stabili natura relaţiilor cu acest cetăţean»“. În al treilea rând, informaţiile de mai sus vizează îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pârâtul conştientizând faptul că aceste relatări nu rămâneau fără urmări, că asupra persoanelor la care s-a referit se pot lua măsuri de urmarire şi verificare, fiind încălcat dreptul la viaţa lor privată, dovadă şi măsurile dispuse de organele de Securitate“, este precizat în sentinţa Curţii de Apel Bacău.
„Da’ cu ce deranjează că am colaborat cu Securitatea?!“
Vestea că fostul edil de Cândeşti a fost turnător la Securitate i-a mirat pe mulţi. Însuşi secretarul primăriei (Dumitru Turcu Gîrbea) a rămas surprins când a verificat declaraţiile pe proprie răspundere date de consilieri şi a citit cum Grigoraş a scris că „am fost colaborator/ lucrător al fostei Securităţi“: „Domnul Grigoraş a fost primar la noi două mandate consecutive, dar de treaba asta cu Securitatea nu ştiam, acum văd şi eu. Sper să nu mai fie şi alţii de la noi în această situaţie“.
Fostul primar de Cândeşti nu a negat că a fost colaborator al organelor represive din perioada comunistă, încercând să minimalizeze importanţa acestui aspect, spunând că „aşa era atunci“ şi „toată lumea colabora“, părând mai degrabă interesat de ce ne interesăm de subiect.
După ce i-am explicat că este normal ca cetăţenii să ştie cine le-a condus destinele timp de opt ani şi cine le reprezintă acum interesele în consiliul local, Grigoraş ne-a oferit următoarele explicaţii: „Am colaborat cu Securitatea, că aşa o fost atunci, cu armata, cu nu ştiu ce… O fost de la uzină, cum era atunci, cu întreprinderea Săvineşti. Nu-mi mai amintesc, nu ştiu cum o fost, da’ nu mi-o avut grija niciodată nimeni, numai aşa o fost aia şi gata. Nu am trimis informări, era uneori când ne chema ei şi se făcea cu unul care pleacă din ţară, ori ceva, nu făceam rău la nimeni, niciodată. Spuneam că uite, ăla e aşa, şi are rude, lasă-l să se ducă, şi-i trebuia o opinie din asta. Ei (securiştii – n.r.) îşi făceau părerea şi ziceau că pe ăsta nu-l lăsăm să plece, sau erau din ăştia cu excursiile, nu era nimic, niciun pericol. Aveau un formular pe care trebuia să-l semnăm. N-am niciun necaz în timp că am fost colaborator. Da’ cu ce deranjează asta, că am colaborat cu Securitatea?! Eu am făcut armata la Aviaţie, montam bombe şi rachete pe avion. Şi oricum, ceilalţi colegi au făcut toţi angajamente de colaborare, trebuia să spui şi cu ce te-ai încălecat pe pământ, şi când ai pus racheta, când ai montat-o, şi era aceeaşi treabă. Era o necesitate mai ales în starea tehnică pe care-m avut-o eu ca profil în armată, la Timişoara, la Aviaţie. Asta o început când eram militar şi o continuat la Săvineşti, că au trimis ăia de-acolo angajamentul iar. Nu mai ţin minte clar, da cred că atunci când am venit la Săvineşti ne-o reînoit angajamentele şi o trebuit să semnăm iar“.
(Mihai SAVA)




sa inteleg ca acest turnator notoriu grigoras la fiecare alegere a semnat declaratia pe proprie raspundere ca nu a colaborat cu securitate ,nu a fost informator si nu a facut politie politica.va dati seama ce verificari serioase se fac de catre autoritatea electorala si institutiile in drept.ne-am acoperit peste tot de formalism.institutiile te verifica cand esti pirat de sistem incolo multa aiureala.nu se doreste aflarea situatiei reale si se mimeaza democratia.cum se face ca la bej permanent ies aceleasi personaje judecator?uneori mai apare cate unul nou,probabil cei care mai deranjeaza sistemul sunt rotiti.asa a fost si inainte acelasi personaj,pana a iesit la pensie la butoane electorale.mai schimbati metodele domnnilor.