Vasile Moisă, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din cartierul Izvoare, al municipiului Piatra-Neamţ, a fost arestat, în ziua de 14 septembrie după ce anterior fusese reţinut de poliţişti pentru complicitate la o ţeapă prin metoda „Accidentul“. Individul, poreclit „Pascu“ (după numele avut anterior, înainte de a se însura, ocazie cu care a luat numele soţiei), a fost încarcerat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la înşelăciune, ameninţare, violenţă în familie, plus furt calificat. El a fost prins în noaptea de 12 spre 13 septembrie, în flagrant, după ce a preluat 11.600 de lei – bani obţinuţi prin păcălirea unei femei.
Din cercetări a reieşit că victima, de 77 de ani, din comuna Crăcăoani, a fost sunată pe telefonul fix de un individ care i-a spus că o rudă a ei a făcut un accident şi, pentru a nu ajunge la închisoare, trebuie să-i trimită 11.600 de lei. Bătrâna a luat de bune cele aflate şi nu a verificat informaţia. Apelantul i-a mai spus că la poarta ei va veni un taximetrist căruia trebuie să-i dea banii, iar suma să fie pusă într-o sacoşă, printre alte lucruri. Apoi, escrocul a luat legătura cu complicele său Moisă, iar acesta a sunat la o firmă de taxi, pentru plasarea comenzii. Iniţial spre Crăcăoani a plecat o primă maşină, iar taximetristul ţinea legătura cu Moisă prin telefon. Numai că, ajuns la Crăcăoani, fiindcă nu a găsit din prima adresa (spunându-i-se că trebuie să ia un client) şi n-a văzut clientul, taximetristul a abandonat comanda, crezând că îşi bate cineva joc de el.
Moisă a sunat iar şi a luat legătura cu al doilea taximetrist, un pietrean de 40 de ani. Acesta a preluat comanda, s-a dus la poarta femeii unde, în loc să preia un client, a primit o sacoşă şi a fost plătit (tot de bătrână, cu 200 de lei pentru cursă). La indicaţiile telefonice primite pe urmă, el a venit la Izvoare. Omul spune că parcă Dumnezeu i-a luat minţile, de nu s-a uitat în sacoşă să vadă ce este şi nu a bănuit nimic de la bun început. Ajuns la Izvoare, taximetristul a fost îndrumat de Moisă să lase sacoşa lângă o troiţă, chipurile coletul urmând să fie ridicat de sora clientului, „care a mai făcut aşa de multe ori şi ştie unde să vină să-şi ia pachetul“. Omul s-a conformat dar a intrat la bănuieli aşa că, pe la ora 5, a sunat la Poliţie povestind cele întâmplate. Oamenii legii au intervenit imediat şi l-au încătuşat pe Moisă imediat ce a ridicat sacoşa în care erau banii bătrânei păcălite.
Dus la instanţă, escrocul s-a rugat de judecători să nu fie arestat, ci plasat sub control judiciar, pe motiv că are în îngrijire doi copii minori (un băiat şi o fată). Magistraţii au stabilit însă că fapta este gravă, şi pericolul social prea mare pentru a fi lăsat în libertate. De asemenea, judecătorii au mai hotărât sesizarea Direcţiei Judeţene de Protecţie a Copilului, pentru ca specialiştii să-i eva-lueze şi să-i ia în primire pe copiii ţeparului.
Fiţi foarte atenţi!
Pentru a nu deveni victime ale unor asemenea infracţiuni, oamenii legii le recomandă cetăţenilor să manifeste maximă prudenţă în cazul în care primesc un astfel de telefon şi să nu dea curs respectivelor solicitări, în ciuda reacţiei emoţionale de moment.
„Nu există noţiunea de plată a unor despăgubiri, în cazul unui accident, decât în urma unei hotărâri judecătoreşti, sau prin intermediul unor societăţi de asigurări. Orice eveniment de circulaţie are două variante de soluţionare: fie depunerea unei plângeri la unitatea de Poliţie, care se va ocupa mai departe de cazul respectiv, fie înţelegerea amiabilă a părţilor, ceea ce presupune repararea daunelor folosind poliţa de asigurare auto obligatorie. Verificaţi dacă ruda în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier (cereţi date despre unitatea medicală, de Poliţie sau Parchet unde
s-ar afla aceasta şi sunaţi pentru confirmare). În astfel de situaţii, reprezentanţii Poliţiei sau Parchetului nu reţin telefoanele mobile şi nici nu solicită sume de bani. Dacă sunteţi contactaţi de un «binevoitor», care vă apelează în numele unei rude apropiate, şi nu aţi putut ve-rifica veridicitatea informaţiilor, solicitaţi-i acestuia o întâlnire directă şi anunţaţi Poliţia la 112, pentru a vă acorda sprijin. Fiţi atenţi la persoanele cu care intraţi în contact, aparent întâmplător, pe stradă ori în jurul blocului, deoarece este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră şi să afle detalii despre familie sau vecini“, a atenţionat subcomisarul Constantin Irina, ofiţer de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
În acelaşi ton, pentru că vârstnicii sunt o categorie extrem de vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni, e bine să le explicaţi bătrânilor că nu trebuie să dea curs niciunei solicitări de a plăti sume de bani, făcute de diverse persoane în numele dumneavoastră, fără să vă contacteze în prealabil! Orice alte variante sunt excluse, iar dacă sunt puse în practică ele nu sunt legale. Oricine poate fi victima unui accident, dar, într-un moment critic precum acesta, singura urgenţă este cea medicală, nicidecum aspectul financiar! (Mihai SAVA)




Autorul articolului a combinat două fapte care, intradevar au avut loc dar, a încurcat persoanele vătămate și locația. Nu știu de unde a tras concluzia că tot Moisă Vasile are leagatură cu fapta de la Crăcăoani !