Lucrările la prima trecere de pietoni supraînălţată din Piatra-Neamţ au fost fina-lizate la sfârşitul săptămânii trecute, astfel că, pentru a nu avea surprize neplăcute, şoferii vor trebui să fie ceva mai atenţi atunci când trec prin zona Şcolii nr. 8 din Dărmăneşti. Potrivit autorităţilor proiectul e important în primul rând pentru siguranţa elevilor, majoritatea acestor treceri urmând să fie amplasate în apropierea unităţilor de învăţământ din municipiu.
„Este un proiect la care se lucrează de aproximativ o lună şi am considerat că e necesar pentru reducerea vitezei cu care se circulă de obicei pe acel tronson, pentru siguranţa elevilor şi a celorlalţi pietoni, dar şi pentru facilitarea traversării persoanelor cu dizabilităţi. Cetăţenii deja au reacţionat pozitiv la această iniţiativă şi chiar ne-au solicitat să mai amplasăm astfel de treceri pentru pietoni şi la alte şcoli din oraş. Singurul inconvenient pe care îl putem lua, deocamdată, în calcul este cel al deszăpezirii pe timp de iarnă. Aici va fi ceva mai dificil, dar vom găsi soluţii“, a declarat viceprimarul Bogdan Gavrilescu.
Tot edilul a mai explicat de ce s-a renunţat la varianta limitatoarelor de viteză (supranumite „cocoaşe“) în favoarea acestor treceri supraînălţate: pentru că acestea din urmă sunt zgomotoase, dar mai ales costisitoare; atunci când se deteriorează, sumele necesare pentru înlocuirea lor nu sunt de neglijat.
(Roxana ZAHARIA)




Cu asfaltul bagat intr-un asemenea “munte” reparau o strada intreaga…
Foarte bine .
Era suficient sa sparga ApaServ asfaltul – cum au facut-o pe toate strazile din oras – si aveam limitatoare de viteza la costuri minime.
Daca e in Darapanesti….nici o problema..nici un om sanatos nu trece pe-acolo..