l ieri s-a desfăşurat consultarea publică, ultimul pas înaintea votului din Consiliul Local
Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Piatra-Neamţ a fost făcut public, în deta-liu, în cadrul unei consultări cu cetăţenii, care a avut loc miercuri, 31 august. La întâlnire au participat primarul Dragoş Chitic, viceprimarii Luminiţa Vîrlan şi Bogdan Gavrilescu, arhitectul şef al oraşului, reprezentanţii firmei care a întocmit proiectul şi aproximativ 100 de persoane interesate de noua configurare a infrastructurii rutiere şi de transport a oraşului. Planul de mobilitate Urbană Durabilă presupune o serie de investiţii pentru îmbunătăţirea accesibilităţii locuitorilor, a mobilităţii acestora, precum şi buna integrare a diferitelor moduri de transport (public, de mărfuri, pietonal sau velo).
Încă de la începutul întâlnirii primarul a subliniat importanţa punerii în practică a acestui ambiţios proiect prin care municipiul Piatra-Neamţ s-ar putea ridica, în anii următori, la nivelul oraşelor cu adevărat europene.
„România e o ţară membră a Uniunii Europene şi Piatra-Neamţ se doreşte, de asemenea, un oraş european, iar prin Planul de Mobilitate Urbană intenţionăm să ducem la îndeplinire acest deziderat. Întâlnirea de astăzi reprezintă o ultimă etapă înainte ca acesta să fie supus votului consilierilor locali.“ a declarat primarul Dragoş Chitic.
Soluţii pentru un transport eficient şi rapid
Reprezentanţii firmei care a întocmit planul, SC FIP Consul-ting SRL, declară că au cel mai vast portofoliu în domeniu, la nivel naţional, realizând astfel de proiecte în 11 oraşe din ţară, prin-tre care Satu Mare, Mediaş, Odorheiul Secuiesc sau Moineşti. Aceştia le-au vorbit pietrenilor prezenţi la consultări că, în perioada întocmirii PMUD, au menţinut în permanenţă contactul cu cetăţenii şi au realizat toate studiile şi sondajele necesare, pentru a afla punctele slabe ale infrastructurii de transport din Piatra-Neamţ. Un sondaj interesant realizat la nivelul populaţiei este cel privitor la mijlocul de transport preferat. Conform rezultatelor, 38% dintre pietreni preferă transportul cu maşina personală, 25% – cu mijloacele de transport în comun, 17% transportul cu bicicleta şi 12 % preferă deplasările pe jos.
„Este important ca acest plan să nu fie doar un document pus pe un raft al vreunui compartiment din primărie ci să fie unul activ, pus în practică. În perioada elaborării proiectului s-au identificat toate nevoile de la nivelul zonei Piatra-Neamţ în domeniul transportului rutier şi de marfă, al transportului public, al celui pietonal, velo, dar şi al parcărilor. Viziunea Planului de Mobilitate Urbană este «Tare ca Piatra, iute ca săgeata», «tare ca piatra» fiind expresia dezvoltării unui sistem de transport solid, şi «iute ca săgeata» cea a unui sistem eficient şi rapid“, a declarat Radu Andronic, reprezentantul SC FIP Consulting SRL.
Alte aspecte pe care le ia în calcul Planul de Mobilitate Urbană sunt cele privitoare la siguranţa participanţilor la trafic, protecţia mediului şi eficienţa economică.
Cetăţenii, interesaţi şi nu prea de PMUD
Întrebările şi intervenţiile cetăţenilor prezenţi la întâlnirea cu municipalitatea au fost relativ puţine, dacă luăm în calcul amploarea documentului şi a investiţiilor pe care acesta le prevede. Reprezentanţii unui ONG, de pildă, s-au plâns de calitatea îndoielnică a transportului public şi de lipsa dotărilor speciale pentru persoanele cu dizabilităţi din microbuze sau troleibuze. Totodată, reprezentanţii ADR-NE, prezenţi şi ei la consultarea publică, au venit cu sugestii, în special pe latura financiară, dar şi cu soluţii privitoare la obţinerea de fonduri europene, necesare pentru realizarea investiţiilor. Conform reprezentanţilor primăriei cinci dintre acestea sunt deja eligibile pentru finanţare prin Programul Operaţional Regional. Este vorba despre extinderea pietonalului din Piaţa Ştefan cel Mare, continuarea acoperirii pârâului Cuejdi, montarea unor sisteme de monito-rizare video a traficului rutier, extinderea parcului auto de transport în comun cu autovehicule ecologice şi amenajarea de piste pentru biciclişti.
„Pentru celelalte investiţii pe care le presupune PMUD se vor căuta surse externe, sau se vor realiza din bani de la bugetul local. Vrem să creştem calitatea vieţii în Piatra-Neamţ. Plecând de la ideea de „smart-city“, statut la care aspirăm până în 2030, Pla-nul de Mobilitate Urbană conţine elemente care va transforma oraşul într-unul inteligent.“ a mai declarat primarul Dragoş Chitic.
(Roxana ZAHARIA)



