Deputatul Ursărescu minte!

Data:

 

Un comunicat DNA a făcut vâlvă în judeţ, la mijlocul săptămânii trecute. Procurorii începuseră urmărirea penală împotriva deputatului Dorinel Ursărescu. Imediat, deputa-tul a organizat o întâlnire cu presa şi s-a declarat nevinovat. A spus că a văzut dosarul şi că împotriva sa era doar o declaraţie care-l inculpa şi care ar fi fost dată de Marius Crăciun, cercetat la rândul său în stare de arest preventiv. 

     

„Singurul lucru care face referire la mine în acest dosar este declaraţia domnului Crăciun (…) Totul este bazat pe declaraţiile unui om aflat în stare de arest. Eu mă ştiu complet nevinovat. Tot dosarul şi tot ce face referire la mine este lipsit de logică“, a declarat deputatul Ursărescu.

Departe de a lămuri problemele pe care le are, Ursărescu a încercat doar să deturneze atenţia opiniei publice de la acestea, spunând răspicat că ar fi de fapt victima denunţului unui om aflat în arest preventiv.

Am verificat afirmaţiile deputatului Ursărescu la DNA (vezi facsimil 2) iar răspunsul primit a infirmat spusele lui Ursărescu: „Persoana menţionată de dumneavoastră în solicitare (Marius Crăciun – n.r.) nu a formulat denunţ şi nu a dat nicio declaraţie, prevalându-se de dreptul la tăcere.“

Ce a urmărit deputatul Ursărescu aruncând astfel de minciuni? E greu de spus în acest moment.

(Corneliu CALIN)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Patronul unei firme de transport – traficant de persoane

Zilele trecute, poliţiştii de investigaţii criminale, în urma cooperării...

Impact cu TIR-ul

Miercuri după-amiază, în comuna Secuieni, a avut loc un...

Intreruperi Neamt 12.11.2026

Fostă contabilă a Primăriei Mărgineni a scăpat de arest

Diana Anda Corchez (fostă Grancea), în vârstă de 35...