Parcometrele primesc şi bancnote

Data:

Societatea XDataSoft a amplasat primele patru parcometre în care, pe lângă fise, se pot introduce şi bancnote. Sunt acceptate bancnote de 1, 5 şi 10 lei dar pot fi efectuate şi plăţi combinate (cu bancnote şi monede). Noile aparate sunt echipate şi cu cititor de carduri, dar acestea momentan nu funcţionează. Pe viitor, firma ce administrează parcările publice vrea să introducă şi un sistem de plată prin sms. Primele patru parcometre au fost amplasate în faţa Parcului Tineretului, în parcarea din spatele magazinului Petrodava, în zona Pieţei Centrale (pe strada Baltagului) şi lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.

Tarifele de parcare rămân neschimbate, astfel că şoferii vor plăti tot un leu/oră la aparatele montate pe Bulevadul 9 Mai (Piaţa Centrală – stânga, dreapta), Bulevardul 9 Mai (Podul Căprioara) şi strada Baltagului (Piaţa Centrală); 1,5 lei/oră – Piaţa Kogălniceanu (Complex Pietricica), Mihai Eminescu (Bretea – Casa Vorel), Mihai Eminescu (Muzeul de Istorie), Mihai Eminescu (Mag. Agricola – Judecătorie), Mihai Eminescu (CEC – Librăria Calistrat Hogaş), Republicii (Magazin Mavex – Telegondolă), Piaţa Ştefan cel Mare (faţă – parc, stânga), Decebal (Bloc I3,I4 – alveolă carosabil), Piaţa 22 Decembrie (Agenţia Mediu – Şcoala numărul 3), Traian (partea stângă, direcţia Bacău), Ozanei (faţă ACR – alveolă), Lt. Drăghescu (între ApaServ-CAS), 22 Decembrie (Baia Comunală – stânga, dreapta), Orhei (Spital), Bulevardul Decebal (Poştă – Judecătorie), strada Mihai Viteazu (faţă magazinul Orion), strada Petru Rareş (Colegiul Spiru Haret – Micromedica), strada Alexandru cel Bun (vis-a-vis Poliţia Rutieră), strada Calistrat Hogaş (Casa de Pensii).

Cei ce au abonamente plătesc 9 lei – tarif o zi; 100 lei – tarif abonament o lună – persoane fizice şi 124 lei – tarif abonament o lună – persoane juridice.

(Ioana CALIŢCHO)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
 ADF
 ZENYTH
 DANIROM

Ultimele ştiri

Articole asemănătoare
Alte articole

Lovită pe „zebră“

Joi după-amiază, la ieşirea din municipiul Piatra-Neamţ, în zona...

Intreruperi Neamt 23.10.2026

Intreruperi Neamt 22.10.2026

Razii la traversări pietonale

Săptămâna aceasta, poliţiştii rutieri desfăşoară acţiuni pentru prevenirea şi...